Primarul Andrei Mazăre a depus jurământul pentru cel de-al doilea mandat la conducerea Primăriei Dorna Arini

Andrei Mazăre, primarul comunei Dorna Arini, a depus luni, 21 octombrie, jurământul pentru cel de-al doilea mandat. Tot în aceeași zi, au depus jurământul și cei 11 consilieri locali din Dorna Arini, iar alături de aceștia au fost și liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul Angelica Fădor, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan.

Edilul Andrei Mazăre le-a mulțumit tuturor cetățenilor care i-au acordat votul de încredere pentru ca, împreună cu echipa sa, să pună piatră cu piatră la temelia dezvoltării comunei Dorna Arini. Emoționat, ca de fiecare dată când vine vorba de localitatea sa, Andrei Mazăre a subliniat că este o mare onoare pentru el să poată reprezenta una dintre cele mai frumoase localități din Bazinul Dornelor. 

„Dragii mei, vă mulțumesc că sunteți alături de mine! De asemenea, vreau să îi mulțumesc unui om special, care este treaz de la ora 5:00, și care a venit de la Liteni să fie alături de mine și de comunitatea mea: domnul președinte Gheorghe Flutur. Salut și prezența doamnei deputat, cu care am plecat la acest drum. Domnule prefect, vă promit că voi fi prietenul dumneavoastră toată viața de acum în colo. Cu Marius Rîpan am pornit la drum în 2008, iar înainte de alegeri i-am spus că nu trebuie să mă lase singur, pentru că am plecat amândoi la drum. O muncă deosebită pe care am avut-o încă de la început a fost cu dragii mei consilieri locali, cărora vreau să le mulțumesc din suflet. Mulțumesc că ați înțeles că eu vin doar cu propuneri pentru dezvoltarea localității noastre și nu cu propuneri aberante. Oamenii nu ne-au trimis aici să ne măscărim sau să ne certăm, ci ne-au trimis aici să muncim împreună pentru Dorna Arini, ceea ce îmi doresc și de la noul Consiliu Local”, a spus primarul comunei Dorna Arini, Andrei Mazăre.

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a mulțumit oamenilor din Dorna Arini pentru votul covârșitor pe care l-au acordat echipei liberale și le-a spus acestora că va continua să sprijine întreg județul Suceava. De altfel, Flutur l-a apreciat pe edilul Andrei Mazăre, despre care a spus că este un tânăr gospodar, care, de fiecare dată, are un cuvânt de spus.

„Am ținut să vin la Dorna Arini pentru că, la modul sincer, respect foarte mult această localitate, așa cum  le respect pe toate. Aici am nimerit primarul. Andrei Mazăre mai glumește, mai are câte o înțepătură, dar spune câte ceva. Într-adevăr, nouă consilieri din 11, 82%, înseamnă ceva. Eu vreau să vă mulțumesc pentru votul uriaș pe care l-ați dat echipei liberale de aici și, inclusiv, mie, chiar dacă la județ n-a ieșit cum majoritatea de aici a votat. Eu vă asigur că merg mai departe cu ajutorul dumneavoastră, sunt pregătit să ajut Bucovina mea dragă și județul Suceava în continuare, așa cum fac de vreo 24 de ani”, a spus liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur.