În ciclul de manifestări organizate de administrația rădăuțeană, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primarul Bogdan Andrei Loghin vine în fața rădăuțenilor cu o invitație inedită. Pentru prima dată, indiferent de vârstă, cei ce doresc, sunt invitați să împodobească cu ornamentele lor, bradul, amplasat deja pe esplanada statuii ecvestre.
Activitatea va debuta vineri, 8 decembrie, la ora 17:00, și face parte din Târgul de Iarnă, organizat de municipalitate, în
colaborare cu instituțiile de învățământ.
Pe parcursul celor 3 zile, grădinițele, școlile gimnaziale și liceele, se vor organiza să desfacă produse specifice de sezon, fondurile obținute fiind ulterior gestionate de Asociațiile de Părinți.
Programul desfășurării Târgului de Iarnă:
Vineri 8 decembrie
-ora 15.00 Târgul de iarnă al grădinițelor din Rădăuți și Colindul celor mici
-ora 17.00 Împodobim împreună bradul și vine Moș Nicolae
Sâmbătă 9 decembrie 2023
-ora 12,00 Târgul de iarnă al școlilor gimnaziale din Rădăuți
-ora 13.00 „Feeria Crăciunului” – Concertul orchestrei Florile Bucovinei
Duminică 10 decembrie 2023
-ora 12,00 Târgul de iarnă al colegiilor din Rădăuți și Colindul liceenilor
Nu vor lipsi porcul la proțap, șorici și jumări, standul de brânzeturi și vinul fiert.