Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, îi anunță pe cetățenii ce locuiesc pe străzile Universității și Ion Irimescu că rețeaua de canalizare a fost finalizată, aceștia putând să se branșeze. Edilul a subliniat că cei care doresc acest lucru trebuie să meargă la Primărie, unde trebuie să completeze o cerere tip în acest sens.
Eduard Dziminschi a mai precizat că lucrările de branșare vor fi efectuate ulterior de către o firmă agreată de ACET, operatorul de apă și canal.
Trebuie spus că la rețeaua de canalizare se pot branșa și cetățenii care au sisteme proprii de alimentare cu apă, întrucât lucrările la rețelele publice de apă sunt în curs de desfășurare.
Cererea ce trebuie completată poate fi descărcată de AICI.