Anul 2023 a fost unul al provocărilor pentru primăriile din județul Suceava și asta pentru că multele proiecte guvernamentale sau europene au necesitat cofinanțări substanțiale. Într-o astfel de situație este și comuna Poieni Solca, localitate care nu dispune de un buget generos, dar care, prin grija conducerii Primăriei, a fost drămuit astfel încât să se poată face și alte investiții pentru comunitate.
Potrivit primarului Dumitru Lăzărean, și anul acesta s-a investit în infrastructura rutieră, iar dacă unele tronsoane de drum au fost balastate, altele au fost betonate, iar pentru altele se pregătesc proiecte de modernizare.
„A fost un an cu multe provocări, dar am reușit să implementăm mai multe proiecte necesare pentru comunitate. Din bugetul local am betonat peste 1,3 kilometri de drum, în zonele Imaș și Ulița Morii, iar mai multe drumuri pe care se necesita o intervenție au fost balastate. Pe drumuri noi avem și proiecte guvernamentale, finanțate prin Compania Națională de Investiții și prin Programul Național de Investiții, însă aici vor începe lucrările de la anul”, a declarat primarul comunei Poieni Solca, Dumitru Lăzărean.
Tot cu bani de la bugetul local, în localitate a fost implementat și proiectul privind nomenclatura stradală, iar după finalizarea acestuia, fiecare stradă are numele său.
De asemenea, fondurile proprii au reprezentat „o gură de oxigen” și pentru Primăria Poieni Solca, clădire ce a fost extinsă și acoperită pe toată suprafața cu tablă de tip rocă vulcanică.
„De asemenea, am achiziționat și mobilierul pentru cele două spații de joacă din comună, însă le montăm în primăvară, imediat ce se duce zăpada, astfel încât copiii și nepoții noștri să aibă condiții moderne de petrecere a timpului liber”, a mai spus primarul.
Edilul i-a asigurat pe cetățeni că și anul viitor va investi în toate domeniile importante din comunitate