Primăria comunei Moara participă la Programul privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, proiect dedicat persoanelor fizice care deţin maşini ce îndeplinesc normele de casare. Programul este susţinut cu fonduri de la Administraţia Fondului de Mediu şi cofinanţat de la bugetul local, startul acestuia fiind dat luni, 31 iulie, iar termenul final de înscriere fiind 31 august.
Primarul Eduard Dziminschi a declarat că de acest program pot beneficia 30 de cetățeni din comuna Moara, ce au posibilitatea să primească câte 3000 de lei.
„Fac apel la cetățenii care îndeplinesc condițiile impuse de acest program și vor să scape de mașinile vechi să se înscrie și să urmeze toți pașii indicați. Pentru înscriere în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM aveți nevoie de următoarele: cont creat pe numele solicitantului, carte de identitate sau buletin și serie de șasiu pentru autovehiculul uzat”, a spus primarul Eduard Dziminschi.
Edilul a adăugat că, după înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăria comunei Moara, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a Primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia, www.primariacriscior.ro.
După semnarea contractului de finanțare cu UAT comuna Moara, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).