Primăria comunei sucevene Iaslovăț continuă să investească în toate domeniile importante din comunitate, creșterea calității vieții cetățenilor fiind unul dintre principalele scopuri ale primarului Ion Cotoară.
Astfel, proiecte importante de investiții sunt în implementare la Iaslovăț, comună care, de-a lungul anilor, a cunoscut o evoluție vizibilă. Unul dintre proiectele la care se lucrează în prezent este cel privind realizarea Planului Urbanistic General și a Sistemului Informațional Geografic, respectiv cadrul care permite culegerea, gestionarea și analiza datelor. Altfel spus, GIS-ul integrează mai multe tipuri de date și analizează locații spațiale și organizează straturi de informații în vizualizări utilizând hărți și scene 3D.
Potrivit primarului Ion Cotoară, valoarea acestei investiții, atrase prin PNRR, se ridică la aproape 530.000 de lei, în prezent aflându-se în procedură de licitație, termenul de implementare a acestui proiect fiind 2026.
Un alt proiect important ce va fi implementat în comuna Iaslovăț este cel privind reabilitare moderată a Școlii nr. 2, ce prevede modernizarea izolației termice a clădirii, cu polistiren de 15 cm, modernizarea instalației electrice – cu corpuri de iluminat inteligente, montarea de parchet clasic în toate sălile de clasă, dar și reabilitarea pereților interior ai clădirii prin gletuire și văruit.
„Acest obiectiv va fi rezlizat cu fonduri europene, atrase prin PNRR, Componenta 10, dar și cu o cofinanțare de la bugetul local. Valoarea totală se ridică la 2.823.824 de lei cu TVA inclus, iar suma pe care o alocăm de la buget este de 921.640 de lei cu TVA, restul banilor fiind alocați de Uniunea Europeană, prin PNRR”, a spus primarul Ion Cotoară.
Edilul a adăugat că, după ce va fi semnat contractul de finanțare și vor fi îndeplinite toate procedurile specifice, vor fi demarate efectiv lucrările, termenul de finalizare fiind anul 2026.
În altă ordine de idei, primarul de la Iaslovăț a spus că în această perioadă sunt demarate lucrările de amenajare a centrului civic al comunei, proiectul, finanțat cu bani de la bugetul local, prevăzând construirea de trotuare și șanțuri pe o distanță de doi kilometri, pe ambele sensuri de mers. Această investiție se ridică la 1.120.480 de lei.
„Pe lângă aceste proiecte, mai avem în execuție lucrările la noul sediu al Primăriei, în prezent constructorul ajungând la turnarea planșeului de la primul nivel. Această nouă construcție, ce va fi și o carte de vizită a Iaslovățului, se va alinia perfect lângă Dispensarul uman, dar și lângă celelalte investiții din comună”, a declarat primarul Ion Cotoară.
În ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizare, până în luna decembrie a anului 2022 vor fi finalizate cele două proiecte atrase prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală 1 și 2. Acestea prevăzând, pe lângă cei 22 de kilometri de rețelele de apă și canalizare, și construirea unei stații de tratare a apei și a unei stații de epurare modulară, dar și a unui bazin de stocare a apei din cele patru puțuri de mare adâncime.
De curând s-a finalizat și modernizarea celor aproximativ 350 de metri de drum din fața Primăriei, investiția fiind făcută cu bani de la bugetul local al comunei Iaslovăț.
Și pentru că agenda primarului Ion Cotoară nu este niciodată goală, acesta lucrează permanent la găsirea soluțiilor pentru creșterea confortului cetățenilor pe care îi reprezintă, comuna Iaslovăț rămând un loc care se dezvoltă inteligent, cu respect pentru tot ceea ce înseamnă tradiţii şi identitate rurală.