Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat, în conferința săptămânală de presă, că Thermonet sistează furnizarea încălzirii pentru municipiul Suceava, începând cu data de miercuri, 3 mai, ora 8:00.
Edilul a precizat că în sezonul rece ce tocmai s-a încheiat nu au fost înregistrate defecțiuni majore la rețeaua de termoficare, excepție făcând avaria din zona Gării Burdujeni.
„În acest sezon rece, încălzirea s-a făcut doar pe biomasă, iar la sfârșitul lunii mai vin la Suceava acționarii Bioenergy din Austria pentru a discuta despre sezonul rece 2023 – 2024”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul a adăugat că se fac demersuri pentru ca patru colegii din municipiu să se branșeze la rețeaua de încălzire a orașului. Este vorba despre Colegiul Economic „Dimtrie Cantemir”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și Colegiul Național „Mihai Eminescu.
„În acest moment se pune un punct termic la Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza». Deci, ne dorim să trecem toate unitățile școlare din oraș la sistemul centralizat de încălzire”, a adăugat primarul Ion Lungu.
Potrivit Thermonet Suceava, instalațiile de încălzire din rețeaua secundară de alimentare cu agent termic, inclusiv instalațiile interioare ale blocurilor/scărilor de bloc rămân încărcate și sub presiune. Această măsură are în vedere protejarea instalațiilor de termoficare si evitarea degradării prin extinderea coroziunii (oxidării) .
„În acest context vă reamintim că – în conformitate cu prevederile legale – este interzisă orice intervenție în instalațiile de termoficare fără acordul operatorului de sistem (SC Thermonet SRL). Pentru intervențiile neautorizate în rețea, precum si pentru orice alte acțiuni ale utilizatorilor care pot provoca daune materiale în instalațiile interioare ale imobilelor, Thermonet nu își asumă responsabilitatea.Pentru oricare alte disfuncționalități sesizate cu privire la calitatea furnizării energiei termice, vă rugăm să informați de urgență dispeceratul Thermonet la numărul 0230.520.924”, au transmis reprezentanții Thermonet.