Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 11 octombrie, în cadrul conferinței săptămânale de presă, că va propune Consiliului Local în ședința de luna aceasta să reducă cu 50% tarifele la abonamentele pentru riverani persoane fizice și pensionari, promițând că nu vor mai fi amenajate alte parcări cu plată în viitor. Decizia vine în urma reclamațiilor și sesizărilor primite în ultima perioadă legate de noul regulament de funcționare a parcărilor din oraș, intrat în vigoare de la 1 octombrie.
Edilul a subliniat că ar fi trebuit să analizeze mai bine situația, atunci când s-a întocmit proiectul de hotărâre, susținând că „am semnat ca primarul”.
„Discutând cu oamenii, mi se pare că tarifele sunt prea mari pentru riverani. Ca atare, voi intra în ședința de Consiliu Local de luna asta și voi propune reducerea cu 50% a tarifelor abonamentelor pentru riverani – persoane fizice. Adică abonamentul de 600 de lei să coste 300 de lei pe an. La fel cel pentru 3 luni să fie 75 de lei, pentru 6 luni 150 de lei, și așa mai departe. La fel și abonamentul pentru pensionari să scadă de la 500 de lei pe an, la 250 de lei. Încă mai analizăm dacă mai sunt necesare și alte clarificări la acest proiect de hotărâre pe care l-am aprobat în 6 iunie. E prea mult 500 de lei și pentru pensionari. Noi astăzi avem 46 de parcări cu plată în Suceava și nu vom mai face altele. Eu nu am fost pentru ideea de a lua bani pentru parcare, pentru că atunci când am venit la Primărie, prima dată am desființat locurile de parare cu plată. În logica mea, atâta timp cât nu reușesc să asigur locuri de parcare la toată lumea nu ai cum să taxezi. Totuși, pentru a putea face cât de cât disciplină în zonele principale centrale, dar și în cartiere am făcut aceste parcări cu plată”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.