Primarul Ion Lungu, despre bâjbele ACET: „Întâi au spus că este o oprire programată, iar apoi că e avarie accidentală. Îmi cer eu scuze pentru deranjul cu apa”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, își cere scuze în fața sucevenilor pentru faptul că aceștia au rămas fără apă la robinete. Edilul a spus că a fost anunțat de această avarie marți, 24 septembrie, la ora 22:06, și le reproșează celor de la ACET că nu au comunicat în timp util că vor sista apa, astfel încât sucevenii să își poată face provizii. Mai mult, Ion Lungu condamnă bâjbele conducerii operatorului de apă și canal.

„Îmi cer eu scuze pentru deranjul cu apa. Este o avarie, asta este realitatea, se întâmplă în toată lumea civilizată, dar eu am fost anunțat aseară la ora 22:06. Până atunci, am avut vreo cinci discuții telefonice. Întâi au spus că este o oprire programată, că nu-i avarie. Ulterior, au spus că este o avarie accidentală”, a spus primarul Ion Lungu.

Edilul a adăugat că în anumite zone din oraș este apă, însă în zonele înalte nu. De altfel, Ion Lungu a precizat că cei de la ACET estimează că în seara zilei de marți, 25 septembrie, în jurul orelor 22:00 – 23:00, va fi reluată furnizarea apei potabile.

„Nu înțeleg modul de comunicare al celor de la ACET. Trebuia de ieri să informeze oamenii să-și facă rezerve de apă, să știe oamenii ce au de făcut. Aseară, pe la 9 încă bâjbâiau și i-am întrebat dacă este avarie și au răspuns că e întrerupere planificată. Le-am cerut să dea un comunicat că e întrerupere planificată și, în final, au dat un comunicat pe care eu l-am primit la 22:06, în care spune că este o avarie accidentală. Fac un apel la domnul Groza pe care l-am apreciat și îl apreciez pentru că a făcut treabă bună la ACET, dar văd că se întâmplă ceva acolo care nu este în ordine. Mă pasează de la un director la altul și așa mai departe. Eu îmi cer scuze în numele ACET-ului”, a conchis Ion Lungu.