În perioada 23 – 25 iunie, Primăria municipiului Suceava organizează o nouă ediție a Zilelor Municipiului. Astfel, primarul Ion Lungu îi invită pe suceveni să ia parte la spectacole, dar și la concertul extraordinar al Orchestrei Simfonice Suceava, care va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 19.00 pe scena Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava.
Edilul a precizat că Zilele Sucevei vor debuta duminică, 23 iunie, cu spectacole ale grupurilor și formațiilor de la școlile din Suceava, iar ulterior, pe scena din centrul orașuluiva urca artista Andra Gogan.
Luni, 24 iunie, în fața publicului vor evolua Fanfara Bucovina Art, artiști consacrați de muzică populară, dar și Irina Rimes, cea care va încheia ziua de luni.
Și anul acesta vor fi premiate familiile care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie, iar la Hotelul „Balada” din Suceava va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Seara valorilor bucovinene”, organizat de Primăria Sucevei în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Potrivit edilului, vor fi onorate 50 de personalități.
Evenimentele dedicate Zilelor Sucevei continuă și marți, 25 iunie, cu spectacole susținute de artiști locali. În această zi, pe scena din centrul orașului vor urca și DJ Silviu Andrei, Lora și 3 Sud Est.
Și anul acesta, Zilele Sucevei se vor încheia cu un impresionant foc de artificii.