Primarul Maria Tomescu, la momentul unui nou jurământ de credință pentru întâia capitală a Moldovei

O echipă a PSD Suceava formată din președintele organizației, senatorul Ioan Stan și senatorul George Mândruță au participat la învestirea pentru al treilea mandat al Mariei Tomescu în fruntea comunei Baia.

 „Când faci bine comunității se vede la vot. 62% în 2016, 75% în 2020, 85% în 2024. Sunt procentele victoriilor obținute în alegeri de către Maria Tomescu, un primar care a atras în două mandate pentru comunitatea sa investiții de peste 30 de milioane de euro”, a transmis PSD Suceava care menționează că a avut aceste realizări în cele două mandate de până acum, deși nu a avut nici intrare, nici înțelegere, la Consiliul Județean.

La ceremonia de învestire a primarului și de constituire a Consiliului Local Baia au participat și  primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, și primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Ursache.

„Le-am transmis locuitorilor din Baia că echipa PSD va fi în continuare alături de primarul lor și că acest nou mandat va fi unul în care Maria Tomescu va avea un partener în dezvoltarea comunei, în persoana noului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan. Dezvoltăm comuna Baia, dezvoltăm județul Suceava! Mult succes, Maria Tomescu!”, au transmis cei de la PSD Suceava.