Primarul orașului Broșteni anunță că va candida la următoarele alegeri din partea PNL. „Este un moment de recunoștință pentru sprijinul președintelui Flutur”

Primarul Pro România al orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a anunțat joi, 14 decembrie 2023, că este bucuros să împărtășească un moment onorant din cariera sa politică și anume: candidatura sa, din partea PNL, la alegerile locale din 2024.

Edilul a transmis un comunicat de presă pe care îl redăm în integralitate:

„Vă pot spune cu mândrie că, în cei trei ani de mandat, am reușit să implementăm proiecte extrem de importante la nivelul orașului Broșteni. 

Nu vă ascund faptul că toate aceste proiecte le-am realizat alături de echipa din Primărie, cu sprijinul consilierilor locali, însă, fără sprijinul foarte puternic al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și al parlamentarului de zonă, Angelica Fădor, multe dintre aceste proiecte erau aproape imposibil de realizat.

Este un moment de recunoștință și mulțumire pentru sprijinul necondiționat oferit de către președintele Gheorghe Flutur. Domnule președinte, sunteți un lider care a demonstrat constant devotamentul pentru progresul și dezvoltarea comunității noastre, iar astăzi nu pot decât să vă mulțumesc pentru eforturile depuse.

Mă simt onorat să primesc invitația de a mă alătura echipei PNL, o echipă dedicată valorilor democratice și dezvoltării durabile. Am discutat cu echipa de la nivel local și județean și am convenit să fiu candidatul pentru funcția de primar, la alegerile din 2024, din partea PNL. Este o responsabilitate pe care o accept cu inima deschisă, conștient fiind de importanța deciziilor pe care le vom lua împreună în beneficiul orașului nostru.

În calitate de primar al orașului Broșteni, consider că este esențial să continuăm pe drumul început și să asigurăm continuitatea pentru dezvoltarea locală. Orașul nostru are nevoie de stabilitate și coerență pentru a progresa și pentru a aduce beneficii durabile comunității.

Simt că am în jurul meu o echipă de oameni pragmatici care a realizat multe lucruri utile în județul Suceava și sunt bucuros să fac parte din această echipă performantă. Broșteniul merită un viitor mai bun, iar împreună sunt convins că vom reuși să ducem la bun sfârșit cele 17 proiecte de investiții aflate în diferite stadii de implementare și vom contura alte inițiative menite să ducă la o viață mai bună.

Contez mult și pe sprijinul vostru, dragi concetățeni, pentru a construi împreună un oraș mai prosper și mai atractiv pentru toți.

Rămâneți alături de noi în această călătorie spre un viitor mai bun”, a transmis primarul Alexandru Hurjui.