Primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi, și-a exprimat regretul profund la aflarea veștii că un bun colaborator al Primăriei și un profesionist desăvârșit, Bogdan Adomniței, a plecat la Ceruri mult prea repede.
Chiar și în această perioadă, Planul Urbanistic General al comunei Moldoviței se realizează cu firma pe care Bogdan Adomniței o reprezenta.
„Comunitatea din Moldovița transmite sincere condoleanțe familiei Adomniței și vreau să vă spun că și Primăria Moldovița a pierdut un profesionist pe sfatul căruia te puteai baza, părerea sa fiind de fiecare dată avizată. Suntem alături de toți cei care plâng moartea acestuia. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.
Reamintim că duminică, 11 septembrie, avionul de mici dimensiuni în care se afla arhitectul Bogdan Adomniței și instructorul de zbor Marcel Iliese s-a prăbușit pe un teren agricol din Hurjuieni, comuna Gălănești, ambii pasageri fiind declarați decedați.
Trebuie precizat că încă nu au fost comunicate rezultatele anchetei, până în acest moment neștiindu-se care este cauza prăbușirii avionului de mici dimensiuni.