Primarul Vasile Rîmbu a promis soluții pentru riveranii care plătesc abonamente de parcare și nu găsesc loc

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat vineri, 28 februarie, în cadrul ședinței Consiliului Local, că banii încasați din folosirea parcărilor cu plată din municipiul Suceava vor fi folosiți pentru dezvoltarea și modernizarea parcărilor. Edilul a subliniat că în cursul acestui an vor fi înființate peste 1100 de noi locuri de parcare.

În ceea ce privește asigurarea locurilor de parcare pentru riveranii care plătesc abonamente de parcare, Vasile Rîmbu a precizat că se caută cele mai bune soluții.

„Parcările sunt o problemă globală. Nu cunosc oraș care să fi rezolvat problema parcărilor. La noi, însă, e o problemă specială în sens negativ. Mi s-a părut la nelalocul lui ca acești bani să nu fie destinați exclusiv extinderii și modernizării locurilor de parcare,” a spus primarul Sucevei.
El a precizat că în anul 2024 au fost încasați 3 milioane de lei din taxele de parcare. Astfel, întreaga sumă este direcționată către același domeniu. Prin urmare, vor fi create 28 de locuri de parcare pe strada George Coșbuc, 127 pe strada Arhiepiscopiei, 140 la Cetatea de Scaun și 806 la Sala Polivalentă.
„Avem peste 41.000 de autoturisme și un loc de parcare la cinci mașini. Este insuficient. Trebuie să ajungem la un loc de parcare la 2-3 mașini”, a subliniat Vasile Rîmbu.
Suceveanul Sorin Mihalescul a fost prezent în ședința Consiliului Local Suceava, unde a vorbit despre creșterea abonamentelor de parcare pentru riverani și despre lipsa locurilor de parcare propriu-zise. Practic, el a evidențiat faptul că riveranii plătesc abonamente de parcare, însă niciodată nu găsesc loc de parcare în proximitatea blocului lor. Ba mai mult, ei sunt dispuși să plătească și 500 de lei pentru abonament, însă să poată de beneficia de locurile de parcare pentru care plătesc.

„E o situație adevărată pe care o vom regla. Și eu m-am lovit de asta. Nu am bagheta magică și nu sunt vrăjitorul din Oz. Vreau să reglementăm, să plătești și să ai locul asigurat. Am văzut la Barcelona senzori care declanșează alarma dacă altcineva ocupă locul. Efortul pentru parcări va merge spre noi proiecte, la un nivel calitativ superior”, a conchis primarul Vasile Rîmbu.