Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat miercuri, 5 martie, că se înăspresc sancțiunile pentru cetățenii care nu mențin curățenia în oraș, mai precis pentru cei care aruncă chiștoace de țigări sau diferite ambalaje pe domeniul public.
Anunțul a fost făcut în contextul în care edilul Sucevei a anunțat că se pune un mai mare accent și pe curățenia din oraș.
„De pe 16 martie intră în vigoare noul contract de salubrizare stradală, iar asociația de firme care asigură acest serviciu și-a îmbunătățit logistica, care până acum nu a fost satisfăcătoare. A trecut timpul curățeniei cu fel de fel de măturoaie din belde. Ne propunem să fim peste ceea ce am văzut în schimburile de experiență pe care le-am făcut în alte orașe dezvoltate din țară”, a spus primarul Sucevei, Vasile Rîmbu.
În completare, directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a subliniat că amenzile pentru cetățenii care sunt prinși aruncând gunoaie pe domeniul public sunt cuprinse între 800 și 1500 de lei.
„Se întâmplă deja. Am avut și în anii precedenți astfel de acțiuni continue în locurile unde se adună grupuri, mai ales de tineri, și fumează și lasă în urmă o întreagă scrumieră pe stradă. În permanență avem în vedere locurile unde sunt oameni mai mulți, respectiv în stațiile de transport în comun sau în zona școlilor. Încercăm să descurajăm astfel de acțiuni. Rezultate se văd”, a spus directorul Poliției Locale Suceava.