Primarul comunei Stulpicani, Vasile Zamcu, a transmis un mesaj pentru învățătorii din localitate, de Ziua Învățătorului. Edilul i-a felicitat pe dascăli pentru dăruirea cu care își fac meseria, dar, mai ales, pentru faptul că ei sunt cei care pun cărămidă cu cărămidă la educația copiilor din comunitate, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți bine pregătite.
De altfel, edilul a subliniat că fiecare adult performant de astăzi „a trecut prin mâinile” unui învățător bun, iubitor și dedicat cauzei sale: aceea de a pregăti învățăceii pentru viață, de a-i învăța să țină stiloul în mână, să calculeze, să citească și, poate cel mai important, să înțeleagă lumea.
„Dragi învățători, în numele întregii comunități din comuna Stulpicani, vă transmit cele mai sincere felicitări cu ocazia Zilei Învățătorului!
Meseria dumneavoastră este una dintre cele mai nobile și importante pentru întreaga societate și asta pentru că voi sunteți cei care construiți viitorul prin fiecare lecție predată.
Prin muncă, răbdare și devotament, îi inspirați să țintească tot mai sus și să nu se teamă să calce pe drumuri încă nebătătorite. Implicarea dumneavoastră în comunitate este deosebit de importantă pentru că sunteți cei care modelați caractere puternice și promovați cele mai importante valori ale neamului nostru: respectul, corectitudinea, bunătatea și compasiunea. Iar pentru asta vă mulțumesc!”, a transmis primarul comunei Stulpicani, Vasile Zamcu.
Edilul de la Stulpicani acordă o atenție deosebită educației, dovadă în acest sens fiind investițiile de milioane de lei pe care le-a făcut în unitățile de învățământ din localitate, de când a venit la cârma Primăriei. Și pentru că lumea este într-o permanentă schimbare și evoluție, Vasile Zamcu lucrează la noi și noi proiecte de investiții, astfel încât cei mai mici cetățeni ai comunei Stulpicani să aibă în școlile de acasă condiții ca în unitățile de învățământ de la oraș.
Trebuie spus că, în fiecare an, pe 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învăţătorului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr (n. 5 iun. 1779 – m. 17 sept. 1823), întemeietorul învăţământului românesc modern.