Au început lucrările de construire a Centrului de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna suceveană Poiana Stampei. Anunțul a fost făcut de către edilul Viluț Mezdrea, care a precizat că această investiție, realizată cu bani obținuți prin Planul Național de Redresare și Reziliență, se construiește în zona fostei fabrici de exploatare a turbei din localitate.
Potrivit primarului, acest centru va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate acum în sistem door-to-door, de către firmele de salubritate. Aici intră deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar și deșeurile speciale, respectiv cele voluminoase, echipamentele electrice și electronice, bateriile uzate, deșeurile periculoase și, nu în ultimul rând, deșeurile provenite din construcții și demolări.
„Această nouă investiție va contribui la protecția mediului, deoarece oamenii vor avea unde arunca toate deșeurile, indiferent de tipul acestora. Centrul va avea o suprafață de aproximativ 2.400 de metri pătrați, din care 1.800 de metri pătrați vor fi destinați platformei betonate, iar restul vor fi destinați spațiului verde”, a spus primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
El a adăugat că valoarea proiectului este de aproximativ 900.000 euro, inclusiv TVA, bani asigurați integral din fonduri europene PNRR, iar termenul de finalizare a investiției este luna septembrie 2024.