Sala Căminului Cultural din comuna suceveană Mănăstirea Humorului va găzdui sâmbătă, 25 martie, de Buna Vestire, un eveniment deosebit. Aici va avea loc o lansare de carte, începând cu ora 16:00.
Astfel, primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, îi invită pe cetățeni să ia parte la lansarea volumului „CALENDARUL din TRĂISTUȚĂ” al autoarei Lina Jucan, fiică a satului.
„Suntem onorați si plini de bucurie să vă anunțăm că sâmbătă, 25 martie, la orele 16:00, în incinta Căminului Cultural din Mănăstirea Humorului va avea loc lansarea de carte «CALENDARUL din TRĂISTUȚĂ» de către autentica și talentata noastră consăteancă Lina Jucan. Vă invităm să luați parte la acest unic moment în cele mai frumoase straie populare pe care le purtați cu mândrie de fiecare data la ceas de sărbătoare. Suntem convinși că va fi un eveniment memorabil. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru.