La două zile după recordul mondial la 100 m, David Popovici, în vârstă de 17 ani, şi-a arătat din nou talentul incredibil devenind noul campion european la 200 m liber şi al treilea cel mai bun performer al tuturor timpurilor, luni, la Roma.
Planul de cursă al românului a fost simplu: „Nu prea aveam un timp în minte, singurul sfat pe care mi l-a dat antrenorul meu a fost „Fă o nebunie”. Cred că ceea ce am făcut este destul de nebunesc în acest moment”. a spus adolescentul după cursa de la Roma, scrie AFP.
În frunte încă de la început, Popovici nu a lăsat niciodată primul loc, ba chiar a accelerat în ultima lungime pentru a câştiga în 1 min 42 sec 97 sutimi, cu mult în faţa elveţianului Antonio Djakovic (1:45.60) şi a austriacului Felix Auboeck ( 1:45,89). „Ultima lungime este specialitatea mea, la 100 m ca la 200 m. Aşa că ştiam că o să-i las puţin în urmă pe ceilalţi. Mă aşteptam la asta”, a explicat el.
Cu toate acestea, „nu este uşor de făcut”, a spus el. „Am fost extrem de obosit. Am avut curse în care am fost mult mai obosit decât atât, dar asta m-a omorât puţin.”
„Am reuşit în sfârşit să înot sub 1 min 43 (vechiul lui record era 1:43.21). Timpul obţinut este excelent, a fost o cursă grea de înot. Cred că timpul este meritat”, a spus Popovici.
Cel care realizase deja dubla de 100-200 m la Campionatele Mondiale de la Budapesta din iunie se impune cu siguranţă drept noul fenomen al bazinelor.
Dar noul lui statut nu pare să-l afecteze. „Nu m-am uitat pe reţelele de socializare (…) Nu prea ştiu ce impact am în România în acest moment sau în lumea înotului, văd doar ce este în jurul meu”, a afirmat el. „Dar la un moment dat, intrând pe net, voi vedea impactul pe care l-am avut şi sunt încântat să ştiu asta.”
Programul său în capitala Italiei este departe de a fi încheiat deoarece va începe miercuri în serii la 400 de metri, distanţă care nu face parte din obiceiurile sale. „Este cea mai ciudată cursă pe care o voi face aici pentru că nu am experienţă. Am înotat-o doar de trei ori în viaţa mea şi a fost în concursuri mici. Dar este un loc bun pentru a începe şi a vedea dacă sunt bun sau nu”, le-a spus Popovici jurnaliştilor prezenţi la Roma, scrie stirileprotv.ro.