De curând, la Primăria Suceava au avut loc primele întâlniri din cadrul proiectului „Orașe inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei”. Potrivit viceprimarului Lucian Harșovschi, discuțiile s-au desfășurat timp de două zile și au vizat activitățile și demersurile ce trebuie realizate în domeniile care contribuie la dezvoltarea durabilă a orașului nostru, respectiv mobilitate urbană, energie regenerabilă, eficiență energetică în clădiri, iluminat public, managementul deșeurilor, managementul apei, spații publice și sistemele culturale/ sociale/ financiare/ instituționale.
Scopul acestor întâlniri este cel de a colabora cu actorii locali pentru atingerea unui număr cât mai mare de propuneri de proiecte ce urmează a fi incluse în Climate City Contract (CCC).
În data de 12 septembrie 2022 a fost semnat contractul pentru implementarea misiunii „100 de orașe neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030”, din programul Horizon Europe.
„Reamintesc că Suceava a fost selectată în acest program alături de doar alte două orașe din țară, Cluj – Napoca și București (sectorul 2), dar și de capitale și orașe europene precum: Paris, Roma, Madrid, Barcelona, Bruxelles, München, Dortmund, Lyon, Marseille, Milan, Porto, Atena sau Amsterdam”, a spus Lucian Harșovschi.
La discuții au fost prezenți reprezentanți din partea sistemului de învățământ preuniversitar și universitar, Administrației Naționale „Apele Române”, asociațiilor de proprietari, firmei de Transport Public Local, ACET, Thermonet, firmelor de salubrizare, precum și angajații Serviciilor de Ecologizare, Fonduri Europene, Cultură și Turism din cadrul Primăriei, dar și membri ai Consiliului Local.
„Mulțumesc tuturor pentru prezență, interes și opiniile expuse, doar împreună putem găsi soluțiile cele mai bune pentru un oraș cu adevărat mai bun”, a conchis Harșovschi.