Un incident violent a avut loc la Liceul cu Program Sportiv Bacău, unde un elev de 15 ani l-a ameninţat cu un cuţit pe unul dintre profesorii şcolii. Băiatul nu a folosit cuţitul, ci l-a abandonat, după care a părăsit şcoala, fiind găsit pe stradă de către poliţişti. El este cercetat pentru folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare, iar în paralel şcoala şi Inspectoratul Şcolar au început propriile verificări.
Incidentul a avut loc în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Bacău, reprezentanţii şcolii fiind cei care au solicitat intervenţia Poliţiei.
”La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ, ar fi intervenit să aplaneze un conflict spontan între un elev şi un cadru didactic, elevul având asupra sa un obiect înţepător. La faţa locului, din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 19 aprilie a.c., un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înţepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi condus la sediu pentru audieri”, au transmis, joi, oficialii Poliţiei judeţene Bacău.
Adolescentul a fost reţinut pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare, cazul fiind preluat de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că obiectul cu care elevul şi-a ameninţat profesorul este un cuţit.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a precizat că, în urma incidentului, unitatea de învăţământ a iniţiat propria anchetă, în paralel cu cercetarea pe care o face şi Inspectoratul de Politie, căruia i-a fost solicitată intervenţia de către şcoală.
”Joi s-a întrunit şi comisia de violenţă de la nivelul unităţii de învăţământ respective, pentru a stabili exact măsurile ce se impun în acest caz, iar Inspectoratul Şcolar monitorizează deja în detaliu toate aceste aspecte”, au transmis oficialii Inspectoratului Şcolar, scrie psnews.ro.