Proiecte de zeci de milioane de lei, în implementare, la Râșca

Comuna suceveană Râșca face pași importanți spre dezvoltare și modernizare, mai ales de când la cârma Primăriei a ajuns un tânăr hotărât să facă ceva pentru comunitatea sa. Și deși nu este ușor, ținând cont de contextul pandemic și de toate efectele produse de această pandemie, dar și de Războiul din Ucraina, Ionuț Dragomir Andreica are un deziderat clar: să ducă Râșca la un alt nivel.

Chiar dacă pentru obținerea finanțării unui proiect de investiții sunt mulți pași de urmat, multe drumuri la București sau la Piatra Neamț și multe ore de muncă, rezultatul final este cel care contează.

Deschiderea noilor linii de finanțare guvernamentală și europeană a făcut posibil ca unele investiții să fie deja realizate, altele să fie demarate, iar unele la stadiul de aprobare a finanțării.

Și pentru că lucrările la Căminul Cultural din Slătioara trenau de prea mult timp, s-a găsit soluția finalizării acestui obiectiv prin Compania Naționala de Investiții (CNI). Astfel, edificiul va beneficia de lucrări de construcții complete sau parțiale deoarece căminul este început de câțiva ani buni.

Tot prin CNI, a fost depus și un proiect privind construirea unei săli de sport școlare în satul Râșca, dar și unul privind construirea unui nou sediu de primărie.

„Pentru Căminul Cultural am obținut deja finanțare guvernamentală, în sumă de 3.578.212 lei, iar în martie 2023 sperăm să înceapă lucrările, termenul de execuție fiind de aproximativ un an.

Celelalte două obiective de investiții au trecut de etapele preliminare, urmând să primească finanțare într-un timp scurt”, a spus primarul Ionuț Andreica.

De altfel, comuna Râșca a reușit să obțină, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, 14 milioane de lei pentru rețeaua de alimentare cu apă, fiind unul dintre cele mai mari proiecte din zona Fălticeniului.

Și pentru că nu putem vorbi de o dezvoltare firească fără canalizare, conducerea unității administrativ teritoriale a depus pe același program guvernamentl o solicitare de finanțare în vederea înființării rețelei de canalizare menajeră și stație de epurare, însă acest proiect nu a primit finanțare de la Guvern. Totuși, primarul Ionuț Andreica nu se dă bătut și va încerca să găsească altă linie de finanțare, astfel încât și comuna Râșca să aibă canalizare.

Fiindcă fiecare sat component are nevoile sale, primarul Andreica dorește să implementeze la Slătioara un proiect ce prevede construirea a nouă poduri și a unui drum de legătură între primele trei poduri.

„Vor fi 60 de km de rețea de apă și sperăm să acoperim toată comuna astfel încât fiecare cetățean să aibă apă la robinet. Nu am uitat nici de cetățenii din Slătioara, de aceea prin CNI se vor constui 9 poduri pe strada Izvorului și un drum de legătură de circa 2,8 km, pentru că în zona respectivă sunt lucrări dă primă urgență”, a spus primarul comunei Râșca.

Tot pe PNI „Anghel Saligny” a fost depus un proiect de înființare a unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale.

„Prețul crescut al lemnului de foc a dus la nevoia aducțiunii de gaz metan. Ne dorim să avem circa 60 de km de rețea care să deservească întreaga populație”, a mai spus Ionuț Andreica.

 

De curând, au fost depuse prin Administrația Fondului de Mediu (AFM) alte trei proiecte. Unul dintre acestea prevede eficientizarea și modernizarea sistemului de iluminat public, al doilea constă în amplasarea de stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice și prin cel de-al trilea se dorește extinderea și creșterea energetică a infrastructurii de iluminat public.

„Concret ne dorim schimbarea corpurilor de iluminat din comună, iar 95 % din fonduri vor fi suportate de către AFM, în timp ce Primăria va suporta doar 5%. Două stații de încărcare vom construi în comună: una vis a vis de Dispensarul Medical și una în satul Slătioara. Cu ultimul proiect vom acoperi toate zonele unde nu este iluminat public. Ne referim la o distanță de 2 km în zona Mănăstirii Râşca”, a adăugat primarul Andreica.

Primăria Râșca are pe lista de priorități și unitățile școlare, unde are în plan să obțină fonduri prin Programul Operațional Competitivitate (POC). Prin acest program vor fi achiziționate echipamente mobile necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line în cadrul şcolilor din localitate. Tot pentru școli, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) vor fi aduse măști, dezinfectanți, produse de curățenie și alte produse necesare pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de Sars-COV 2.

Investiții majore vor fi realizate și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, a fost solicitată finanțare pentru consolidarea și reabilitarea Școlii Primare din Dumbrăveni, asigurarea infrastructurii pentru transport verde prin crearea unui sistem inteligent de management, dar și consolidarea și reabilitarea actualei Primării.

„Prin PNRR dorim să implementăm încă trei proiecte. Vorbim de dotarea cu camere de supraveghere în Primărie, achiziția de calculatoare și program, dar și implementarea unui sistem necesar desfășurării ședințelor de Consiliu Local atât în sistem fizic, cât și on-line”, a mai spus edilul de la Râșca.

 

Deși par multe proiecte, primarul Andreica speră că alături de echipa sa din Primărie să le ducă la bun sfârșit.

„Ușor, ușor, le vom face pe toate, pentru că atunci când ne propunem, reușim. Sănătate să avem și un an mai bun decât cei de până acum, cu pace și stabilitate, ca să ne putem concentra la ce avem de făcut”, a transmis edilul comunei, alături de urări de bine și sărbători fericite pentru toți locuitorii comunei Râșca.

În cei doi ani care s-au scurs, Ionuț Andreica a reușit și cu bani de la bugetul local să miște lucrurile în comuna Râșca. Astfel, în premieră, elevii Școlii Gimnaziale Râșca vor avea la dispoziție un teren de sport modern, asta după ce, de curând beneficiază și de un autocar pentru transportul spre și dinspre școală.

„Dispensarul uman a fost o prioritate pentru noi pentru că sănătatea trebuie pusă mereu pe primul loc. De aceea, pe AFIR și cu o cofinanțare de la bugetul local am reușit să modernizăm clădirea astfel încât atât cei trei medici, cât și pacienții să aibă parte de condiții moderne. Tot cu fonduri europene, dar și cu p cofinanțare locală, am reușit să modernizăm și Căminul Cultural Jihalia, lucrările fiind realizate în proporție de 95%, urmând ca în următoarea perioadă să îl și dotăm cu cele necesare”, a mai spus primarul de la Râșca.

Și pentru cei mai mici cetățeni ai comunei oamenii din comună au pus mână de la mână și au amenajat lângă Grădinița „Cei 7 pitici” un loc frumos de joacă. 

De asemenea, pentru tinerii din comună și nu numai există o rețea de internet gratuit în mai multe puncte din localitate.

Și cum drumurile sunt prioritare pentru cetățenii oricărei comune, Primăria și Consiliul Local Râșca au reușit să modernizeze cinci tronsoane de drum în lungime totală de 1,4 kilometri, iar în completare a fost făcut și un proiect de sistematizare rutieră. Primarul Andreica a explicat că, deși și-ar dori să rezolve problema drumurilor neasfaltate cât mai repede, proiectul de apă și canal are prioritate, iar fondurile nerambursabile nu se alocă pentru asfaltarea străzilor pe care nu s-a adus apa și canalul. De asemenea, trebuie spus că infrastructura rutieră din comuna Râșca este una mare, iar 47 de kilometri de drum sunt încă neasfaltați.

„După ce vom construi rețele de apă și canalizare, vom găsi surse de finanțare pentru asfaltarea acelor străzi. Îi rog pe oameni să aibă puțină răbdare pentru că noi, administrația publică locală, suntem atenți la nevoile lor și căutăm permanent soluții pentru creșterea confortului în comuna noastră”, a mai spus Ionuț Andreica.

Pentru a economisi timp și bani la buget, Primăria Râșca a achiziționat un utilaj de deszăpezire, care este dotat și cu o sărăriță, dar și cu un tocător de vegetație, investiția ridicându-se la 74.000 de euro.

„Mulțumesc domnului viceprimar, dar și întregii echipe din Primărie pentru suportul în implementarea proiectelor, dar și Consiliului Local care a înțeles importanța proiectelor și a votat ca atare”, a conchis edilul de la Râșca.