În data de 28.03.2023, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat conferinţa finală în cadrul proiectului New Energy Solutions in Carpathian Area – NESiCA, HUSKROUA/1702/6.1/0014, care face parte din cadrul programului ENI Cross-border Cooperation Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, axa OT6 „Protecția mediului, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea”.
Durata de implementare a proiectului a fost de 36 de luni (01.05.2020 – 30.04.2023), iar prin obiectivul general s-a asigurat promovarea eficienței energetice și a surselor regenerabile de energie prin educație și activități practice în comunități. La conferinţa finală au participat cadre didactice, studenţi de la programele de studiu Managementul energiei şi Sisteme electrice, precum şi reprezentanţii comunităţilor implicate în proiectul NESiCA: Nicolai BALTAG -primarul Comunei Vama, Vasile ANDRICIUC – primarul Comunei Șcheia şi Marius IACOB – viceprimarul oraşului Liteni. La conferință au participat şi reprezentanţii echipei de implementare a proiectului NESiCA de la Universitatea din Nyiregyhaza, Ungaria: directorul de proiect dr. Judit Csabai, profesorul Zoltán Kovács şi dr. fiz. Péter Tarján.
Ca urmare a derulării proiectului, s-au pus bazele Laboratorului de Energie care va furniza, prin echipamentele achiziţionate şi competenţele echipei de implementare din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, soluţii privind reabilitarea termică a clădirilor comunităților judeţului Suceava, pe baza datelor obținute prin monitorizarea energetică a clădirilor și a utilizării tehnologiilor energetice inteligente. Astfel, în cadrul proiectului au fost achiziţionate echipamente de ultimă generaţie, în valoare de peste 50.000 Euro, din domeniul eficienţei energetice şi surselor regenerabile de energie, la care vor avea acces studenţii, masteranzii şi doctoranzii programelor de studiu cu profil electric şi energetic. Pe parcursul proiectului, au fost organizate peste 30 de workshop-uri, sesiuni de instruire pentru studenţi şi sesiuni de lucru la care au participat experţii energetici ai celor şase parteneri.
Cel mai important eveniment al proiectului a fost reprezentat de întâlnirea comună între comunitățile din regiunea Transcarpatia, Ucraina, și comunitățile din zona transfrontalieră a României. În cadrul acestui eveniment s-a semnat un memorandum de colaborare între comunitățile din cele două state, Ucraina și România. Semnarea acestui memorandum de colaborare reprezintă fundamentul viitoarelor cooperări transfrontaliere în domeniile de eficiență energetică și producerea de energiei electrică din surse regenerabile. Un alt obiectiv al memorandumului se referă la implementarea comună a unor proiecte de cooperare transfrontalieră viitoare pe diverse probleme de dezvoltare energetică a comunităților teritoriale și a municipalităților din regiunile de frontieră ucraineană și română, cu accent pe competențe și aptitudini în domeniul eco-inovării și găsirea de soluții pentru reducerea emisiilor de carbon.
În partea a doua a conferinţei, profesorul universitar Radu Dumitru PENTIUC a avut o intervenţie pe tema Eficienței energetice în contextul actual al crizei energetice, prezentare care a readus în actualitate importanţa implementării măsurilor de eficienţă energetică la clădirile publice, precum şi necesitatea introducerii tehnologiilor curate la nivelul întregii regiuni. În acest context, rolul comunităților privind climatul și energia devine din ce în ce mai important.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la acest proiect în calitate de partener, alături de regiunea Sabolcs-Satmar Bereg din Ungaria, ONG-ul Centrul de Inițiative European din Ucraina, Universitatea Tehnică din Kosice – Slovacia, Universitatea din Nyíregyháza – Ungaria și Universitatea Națională Uzhgorod – Ucraina, ultima fiind beneficiarul principal al proiectului. Bugetul total al proiectului a fost de 1.104.707,30 € (5.335.736,25 Lei) din care, bugetul alocat de Uniunea Europeană este de 994,236.56€ (4.802.162,58 Lei), bugetul USV fiind de 124,313.72 € (600,435.26 Lei).
Informații suplimentare privind derularea proiectului New Energy Solutions in Carpathian Area – NESiCA pot fi obținute de la coordonatorul acestuia, șef lucrări dr. ing. Constantin Ungureanu, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la tel: +40230216147/161, fax:+40 230 520 080, e-mail: [email protected].