Biroul de presă al PSD Suceava a transmis vineri, 27 septembrie, un comunicat de presă prin intermediul căruia lansează un atac la deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, după ce acesta a ieșit în spațiul public cu declarații și acuze la adresa social democraților. Astfel, reprezentanții PSD Suceava îl ironizează pe Gheorghiu precizând că „a ales să pupe mâna celor cu care trebuia să deschidă jurnalele de știri.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de PSD Suceava:
„«Dau la schimb stabilitatea politică a României pentru un scaun de senator». Persoană de contact: Nicolae Ciucă, 0745……
E haos în PNL și, din păcate, destabilizează și țara.
Asistăm zilele acestea la un spectacol de doi bani al cărui scenariu a fost scris de conducerea PNL pentru un președinte care, culmea, susținea ieri că nu știe cum a ajuns în rolul principal, pe care oricum nu-l va accepta.
Evident, a făcut aceste precizări, după ce PSD a spus că nu va susține această «lege pentru un singur om».
Între timp, colegii liberali sunt tot mai disperați.
«Ce facem, cum ieșim din asta, cum păcălim lumea că nu noi am provocat tot haosul?»
Au încercat din nou să distorsioneze realitatea susținând că PSD a blocat fondurile europene.
Adevărul: Guvernul Ciolacu a deblocat fonduri de peste 6 miliarde de euro care erau în risc de pierdere și a adus absorbția la peste 99% pe exercițiul financiar 2014-2020.
Când au predat guvernarea, liberalii lăsaseră zero proiecte semnate sau implementate.
Sunt cifre, date, dar dincolo de asta, sunt realități.
Avem șantiere peste tot prin țară, proiecte mari, iar investițiile sunt la un nivel record în România.
Încă o dovadă că PNL vrea doar circ. Teatru ieftin.
Și dacă tot vorbim de teatru ieftin, apar și fel de fel de marionete ale unora dintre scenaristii din conducerea PNL.
Și-a primit rolul, și-a învățat replicile și a ieșit pe scenă, astăzi, în presa locală, deputatul liberal de Suceava Bogdan Gheorghiu.
Am citit comunicatul domniei sale și nu am înțeles de ce singura frază sinceră a pus-o fix la final.
«Responsabilitatea față de țară și stabilitatea guvernării nu ar trebui să fie sacrificate în favoarea unor interese politice meschine. Oamenii merită mai mult».Domnule Gheorghiu, fraza asta era bună chiar și pe coperta cărții de 2 milioane de euro, cheltuiți din bani publici, a lui Neculai Ciucă.
Ne acuzați pe noi că «dinamităm coaliția»? Serios?
Pentru că i-am tras scaunul de senator domnului Iohannis, un președinte care nu și-a găsit loc nici la NATO, nici în UE.
Ați uitat că v-am salvat de la prăbușirea politică și am acceptat parteneriatul cu PNL, doar pentru ca România să aibă stabilitate.
Domnule Gheorghiu, văd că vă place în continuare senzaționalul. Vă e dor de OTV, este? De televiziunea la care ați visat încă din facultate, așa cum spuneați nu de mult într-o altă compunere trimisă presei locale. Cum scriați dumneavoastră: «mi-am urmat visul înmugurit încă din facultate».
Frumos vis. Unii se gândeau la sesiune, Bogdan Gheorghiu la televiziune.
Credeam că visați pe atunci să fiți actor, dacă tot ați absolvit Actoria la Universitatea Ecologică.
Oare poți studia și Ecologia la Universitatea de Teatru?În fine, ne gândim totuși că în acel vis din facultate vă imaginați să aveți o televiziune de succes, «o instituție media reprezentativă», după cum spuneați.
Una serioasă, în care, de exemplu, când vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a fost prins luând mită 40.000 de euro, pentru a interveni pe lângă președintele instituției, domnul Flutur, ar fi fost principala știre a zilei.
Ieri, de exemplu, ați fi avut un super BREAKING NEWS, cu știrea cu Klaus Iohannis care a pierdut definitiv în instanță două case, obținute în fals, și acum trebuie să dea înapoi statului și 260.000 de euro.
Ghinion!
Sau cum domnul Ciucă care recunoștea aseară că ar fi votat alt candidat la funcția de primar al Capitalei decât cel al PNL.
Păcat, domnule Gheorghiu, că ați renunțat la visul din facultate.
Ați ales un alt «vis»:
Să pupați fix mâna acelor politicieni cu care ar fi trebuit să deschideți jurnalul de știri și să scrieți mare: SENZAȚIONAL!”
Biroul de Presă al PSD Suceava