Departamentul de comunicare al PSD Suceava a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia a precizat că sunt primari liberali care vin și îi roagă pe social democrați să îi scape de Gheorghe Flutur.
Redăm integral comunicatul de presă:
„În ceea ce privește presiunile pe care PSD le-ar exercita asupra unor primari PNL pentru a-i convinge să „trădeze”, situația din teren se vede diferit față de cea din birourile din care liberalii suceveni emit tot soiul de aberații.
Crede cineva că primarul din Moara sau cel din Râșca, cei cărora chiar Gheorghe Flutur le lăuda realizările în campania de la locale, sunt persoane care pot fi constrânse să declare că susțin echipa PSD și pe Marcel Ciolacu la funcția de președinte al României?Declarațiile aghiotanților lui Gheorghe Flutur că PSD face presiune asupra primarilor liberali din județ denotă doar disperarea în fața iminentei pierderi a alegerilor parlamentare și prezidențiale.Sunt primari PNL care vin și ne roagă să îi scăpăm de dictatorul Gheorghe Flutur.Am făcut-o pe 9 iunie și o vom face și pe 1 decembrie!Aceasta este promisiunea noastră către suceveni.
Cât despre alianțele dintre PSD și AUR, acestea sunt simple fantezii de toamnă ale liberalilor, un mod de a distrage atenția de la propriile golănii electorale pe care le fac alături de George Simion și oamenii săi din teritoriu”.