PSD Suceava: „Un anumit președinte de partid se deplasează pe la primăriile din județ, încercând să manipuleze și să intimideze primarii care se presupune că ar dori să se alăture PSD-ului”

PSD Suceava a emis, vineri, un comunicat în care acuză un președinte de partid fără să-l numească că, în loc să accepte rezultatul alegerilor locale din această vară, recurge la metode nedemne de o democrație funcțională.

 

Redăm integral comunicatul transmis:

„Constatăm că, în loc să accepte cu demnitate rezultatul alegerilor locale din această vară, un anumit președinte de partid continuă să se afunde în practici nedemne de o democrație funcțională. Acesta, în mod repetat, se deplasează pe la primăriile din județ, încercând să manipuleze și să intimideze primarii care se presupune că ar dori să se alăture PSD-ului. Amenințările pe care le lansează, conform cărora „va avea grijă” de aceștia și că unii lideri PSD din județul Suceava vor fi „arestați la presiunile” sale, nu sunt doar absurde, ci și ridicole.

Ne amintim cu toții de episoadele întunecate din istoria României, când astfel de metode erau folosite pentru a controla oameni și instituții. Din fericire, acele vremuri au apus, iar astăzi trăim într-o Românie democratică, unde statul de drept, demnitatea cetățeanului și libertatea politică sunt valori fundamentale. Faptul că un lider politic se proclamă drept „protejat” și susține că ar putea aresta pe oricine dorește, ne arată că trăiește într-o realitate paralelă și complet deconectată de la normele democratice actuale.

Sub masca amenințărilor și a tacticilor de intimidare, acesta nu a reușit să construiască nimic altceva decât frică și dezbinare în propriul său partid. În loc să se ocupe de problemele reale ale oamenilor și de nevoile comunităților, domnia sa preferă să își consume energia încercând să îi sperie pe cei care nu îi împărtășesc viziunea.

Având în vedere cele descrise mai sus, ne permitem să îi atragem atenția că astfel de comportamente pot avea şi consecințe legale. Considerăm că discuțiile purtate cu primarii, în care aceștia sunt supuși presiunilor și șantajului, pot constitui baza unor acțiuni legale serioase pentru amenințare și șantaj.

Încheiem acest comunicat subliniind că PSD Suceava va continua să apere valorile democratice, statul de drept și dreptul fiecărui cetățean de a alege liber ce partid dorește să susțină. Nu ne lăsăm intimidați și nu ne vom abate de la drumul nostru. România este o țară liberă, iar viitorul său democratic este unul sigur, indiferent de încercările unora de a readuce în actualitate vremuri demult apuse”, transmite Departamentul de Comunicare al PSD Suceava.