Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc și Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus, au avut marți, 20 septembrie, o a doua întâlnire oficială cu Ruslan Zaparaniuk, șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți și Mustafa-Masi Nayyem, Ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina.
Președintele Gheorghe Flutur a discutat cu guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuc, despre fluidizarea traficului la frontiera comună.
„Am avut o discuție foarte aplicată în acest punct de frontieră cu șeful Administrației Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuc. E o chestiune de câteva zile ca acest punct de trecere a frontierei să se deschidă. Așa cum văd că stau lucrurile, colegii și prietenii noștri au finalizat aproape de construit tronsonul de drum de la Crasna până în frontieră, aproape 8 kilometri de drum betonat, cu o grosime de 17 centimetri, deci foarte rezistent”, a spus președintele Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a arătat că pentru partea română înseamnă foarte mult deschiderea acestui punct de frontieră mai ales că în Vama Siret – Porubne este de multe ori aglomerație de sute de TIR-uri care așteaptă la coadă și a menționat că a avut o întâlnire cu Poliția de Frontieră, Vama, Drumurile Naționale din România și partea ucraineană cu reprezentanții Ministerului Transporturilor de la Kiev, Vama de la Cernăuți. Flutur a adăugat că se gândește ca etapa viitoare să fie PTF Ulma – Rusca și apoi PTF Izvoarele Sucevei – Şepit.
„Am discutat și perspectiva modernizării drumurilor până în graniță. Săptămâna viitoare ne întâlnim cu Ministerul Transporturilor de la București pentru ca pe ruta de la Vicovu de Sus până la Suceava să fluidizăm traficul. Avem de construit sensuri giratorii, benzi de selecție pentru prioritizarea traficului să nu aglomerăm centrul orașului Vicovu de Sus și celelalte localități”, a adăugat președintele Flutur.
Guvernatorul Ruslan Zaparaniuc a apreciat întâlnirea drept „destul de constructivă” și a precizat că s-a discutat despre deschiderea punctului PTF Vicovu de Sus – Crasna și a adăugat că autoritățile ucrainene încearcă să deschidă și punctele de trecere de la șepit – Izvoarele Sucevei și Rusca – Ulma.
„Luând în considerație că e o presiune foarte mare la punctul nostru de trecere a frontierei de la Porubne, va trebui împreună cu partenerii din România să lucrăm asupra faptului de a redirecționa aceste TIR-urilor în alte puncte de trecere pentru a micșora presiunea de la acel punct de vamă”, a spus Ruslan Zaparaniuc și crede că soluționarea acestei probleme va da posibilitatea să se intensifice relațiile dintre cele două părți și să fie soluționate și alte probleme.
Potrivit unei informări a Prefecturii Suceava, se estimează că Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus – Crasna (Krasnoilsk) va fi deschis circulației în data de 15 octombrie a.c., într-o primă fază doar pentru autovehicule de tonaj mic și camioane fără încărcătură care tranzitează din Ucraina.