Public numeros, invitați de seamă și artiști renumiți, la ediția 2024 a Zilelor Comunei Slatina

Comuna suceveană Slatina a fost, timp de trei zile, în sărbătoare, iar evenimentele care s-au desfășurat în această perioadă au reușit, din plin, să creeze emoție, bucurie și multă voie bună.

Ziua de duminică, 4 august, a început cu sărbătorirea celor care, de 50 de ani, viețuiesc împreună și reprezintă adevărate modele de trăinicie în căsătorie, adică a cuplurilor de aur.

Emoționantul moment s-a desfășurat la Biserica din satul Herla, iar mai apoi s-a plecat la un local din localitate unde s-a servit masa.

Luni, 5 august, distracția a fost la ea acasă prin discoteca cu muzică retro pe care Primăria Slatina a organizat-o. Oameni de toate vârstele au dansat și s-au bucurat până târziu în noapte, alături de invitații speciali Cristian Rizescu, Mr. Juve și Șușanu.

Marți, 6 august, după slujba de la Mănăstirea Slatina, a început spectacolul folcloric, în debutul căruia primarul comunei Slatina le-a mulțumit tuturor locuitorilor pentru prezență, precum și oaspeților de seamă ce au ales să fie alături de comunitatea din Slatina, respectiv președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, deputatul Mirela Adomnicăi, subprefecții Florin Sinescu și Cristian Șologon, precum și primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.

„Vreau să mulțumesc, în primul rând, invitaților, pentru  că și de această dată au răspuns prezent la invitația noastră și nu numai aici, în zi de sărbătoare, ci și la problemele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Vreau să vă spun că domnul președinte Șoldan face ceea ce spune. Săptămâna trecută, am avut o interpelare comună la premierul României pentru școala care a ars, din păcate, în satul Herla. Astfel că ni se vor aloca fonduri pentru a reface școala. Vă mulțumesc pe această cale, domnule președinte! De asemenea, vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră, oamenii din comuna Slatina, pentru că ați arătat că suntem uniți, o comună frumoasă cu oameni gospodari. Vă mulțumesc pentru votul covârșitor din data de 9 iunie. Mulțumesc pentru că am reușit împreună să fim primii în județ! Mulțumesc pentru că am reușit să avem Consiliul Local de aceeași culoare. Suntem singura comună din județ și printre puținele din țară care avem Consiliul Local de aceeași culoare, adică PSD. Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc Consiliului Local care a aprobat acest eveniment, dar și pentru contribuția financiară proprie a fiecăruia”, a spus primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, în debutul evenimentului.

Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, i-a mulțumit edilului de la Slatina pentru invitația la sărbătoarea comunei. De asemenea, Șoldan a mulțumit oamenilor prezenți pentru faptul că pe 9 iunie i-au acordat votul de încredere.

„Oameni buni, vreau să vă mulțumesc pentru că ați fost și lângă mine în acest an la alegeri și mi-ați acordat votul de încredere. N-o să vă dezamăgesc! Țin legătura constant cu domnul primar și nu sunt pe această scenă să îl laud pentru că îl cunoașteți foarte bine și știți ce om gospodar aveți în fruntea comunității. Sunt aici, la dumneavoastră, să vă promit două lucruri importante. Am promis în campanie că nu voi mai împărți județul în două și așa voi face. De asemenea, am promis că acei 4 km de drum județean care leagă Slatina de Voroneț îi vom moderniza în următorul mandat.  Nu ne va lua 4 ani să asfaltăm 4 km, cum le-a luat altora, dar vom reuși să facem lucruri pentru comunitatea dumneavoastră. Vlăduț este unul dintre cei mai buni primari din județul Suceava și performează. Astăzi este Schimbarea la Față, iar Vlăduț a schimbat fața comunei dumneavoastră”, a transmis președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan.

La rândul său, subprefectul județului Suceava Florin Sinescu a transmis pe scena de la Slatina că, dincolo de drumuri, școli și toate celelalte investiții pe care le-a făcut, cel mai important lucru realizat de primarul Vlăduț Gherman este acela că a reușit să unească oamenii din toate satele comunei.

Și subprefectul Cristian Șologon a avut doar cuvinte de laudă la adresa edilului de la Slatina, subliniind că „Omul sfințește locul”, iar 97% dintre cetățenii comunei au avut această certitudine, atunci când l-au votat pe Vlăduț Gherman pentru încă un mandat.

După discursurile oficialităților, primarul Vlăduț Gherman i-a acordat profesorului universitar Gavril Ștefan titlul de Cetățean de Onoare al comunei Slatina.

Gavril Ștefan este fiu al satului, crescut printre străini, după cum a spus edilul, care, de-a lungul timpului, a contribuit la realizarea multor proiecte de dezvoltare a comunității.

Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Slatina i-a fost conferit și inginerului silvic Bogdan Robciuc de la Ocolul Silvic Mălini, pentru sprijinul pe care l-a acordat comunității din Slatina în diferite probleme cu care s-a confruntat.

După deschiderea oficială, pe scena de la Slatina au urcat atât artiști locali, printre care și Ansamblul „Izvor de Slatină”, cât și artiști cunoscuți și apreciați. Este vorba despre Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii, Deți Iuga și formația, Cornelia Ștefan și surorile Sînziana și Ioana Ștefan.