Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că e necesar un cadru legal care să împiedice cumulul pensiei speciale cu salariul. El adaugă, însă, că atât timp cât există „legalitate” iar angajările se fac conform legislaţiei în vigoare, nu vede o problemă. „Sunt astfel de cazuri. Cât timp această situaţie este legală nu văd…. Noi trebuie să avem un cadru legal care să împiedice acest lucru. Cât timp legalitatea există iar angajările se fac conform legislaţiei în vigoare nu văd o problemă”, a spus Rafila, citat de Agerpres.
Pensiile speciale au stârnit dezbateri aprinse în România. Un proiect de lege controversat și amânat de mai multe ori a fost votat astăzi în Senat, dar este vorba abia despre prima cameră sesizată. Dezbaterea din parlament nu a fost lipsită de scandal. Parlamentarii USR au protestat, în foaierul sălii de plen a Senatului, împotriva proiectului, în timp ce, în plenul Senatului, au venit și reprezentanții militarilor și ai polițiștilor care au cerut scotarea din PNRR a pensiilor militare.
Unul din amendamentele aprobate în comisii, depus de coaliţia de guvernare, spune că nicio pensie nu va depăşi veniturile din timpul activităţii. De asemenea, se introduce un impozit progresiv de până la 15%. Astfel, venitul sub 2.000 de lei nu va fi impozitat, pentru pensiile speciale cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei se va aplica un impozit de 10% aplicat diferenței de 4.000 de lei, iar pentru pensiile care depășesc 6.000 de lei se va aplica un impozit de 15%.
Pensiile speciale se vor indexa anual cu rata inflaţiei. În plus, nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie, scrie psnews.ro.