Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reuniunea la nivel internaţional a organizaţiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în anul 1971.
Cu această ocazie, s-a adoptat simbolul comunităţii romilor – roata cu spiţe, iar cântecul „Gelem, gelem” a devenit imnul său internaţional. Tot în anul 1971 s-a adoptat şi steagul internaţional al romilor: jumătatea de jos este verde – simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului se află o roată roşie, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu aria de origine – India.
În România, ziua de 8 aprilie a fost consacrată drept „Sărbătoarea etniei romilor din România” prin Legea nr.66/2006.
În acest context Asociaţia Partida Romilor Pro Europa Sucursala Județului Suceava cu sprijinul Biroului Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului – județul Suceva, va organiza în data de 8 aprilie 2023, la ora 11:00, în municipiul Suceava la Complex Zamca – Salon Regal, str. Zamca nr.28 A, o manifestare culturală dedicată acestei zile.
Alături de membrii comunităţii vor fi invitați reprezentanți ai autorităților judeţene, locale, experți locali pentru romi, mediatori școlari, mediatori sanitari, cadre didactice, directori de școală.