Luni, 5 iunie 2023, la Praznicul Preasfintei Treimi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea „Sf. Ioan Iacob” – Corlățeni Pojorâta, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică cu hramul „Preasfânta Treime”.
După săvârșirea dumnezeieștii Liturghii, soborul de preoți și diaconi conduși de Arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, s-a deplasat pe locul fostei biserici cu același hram, unde s-a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică. La temelia noului locaș a fost așezată o mică raclă cu moaște de la Sfinții Mucenici din Mănăstirea Sinai.
Din sobor au mai făcut parte PCuv. Protos. Varlaam Bîrsă, Starețul Mănăstirii „Sf. Ioan Iacob” – Corlățeni și PCuv. Protos. Macarie Olărean, starețul Mănăstirii „Piatra Tăieturii”.
La Sfânta Liturghie și la rânduiala punerii punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a luat parte și primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.
La sfârșitul slujbei, Arhim. Melchisedec a rostit un cuvânt de folos și îmbărbătare: „Chiar dacă la altarul viitoarei biserici ctitorite de dumneavoastră se va sluji doar o singură Sfântă Liturghie, biserica tot își va fi atins scopul ei, căci Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie aduce la un loc Cerul și Pământul într-o singură rugăciune!”. (Protos. Hrisostom Ciuciu)