„Sărbătoarea Roadelor” care a avut loc sâmbătă în comunitatea poloneză de la Solonețu Nou a încheiat în mod fericit ediția din acest an a Zilelor Culturii Polone.
Festivitățile au debutat la ora 11.00 cu o Sfântă Liturghie solemnă, un moment de profundă semnificație spirituală pentru participanți. Liturghia a fost prezidată de mons. Stelmach Kazimierz, delegatul Provincialului Congregației Misionarilor Sf. Vincențiu de Paul, și s-a bucurat de prezența preoților din întreg decanatul de Bucovina, coordonați de decanul pr. Alois Farțadi. În cadrul acestei ceremonii sacre, au fost binecuvântate coroanele și roadele, simboluri ale recunoștinței față de rodnicia pământului.
Invitații speciali din acest an au fost artiștii de la Fanfara din localitatea Koziegłowy – Polonia, care s-a îndreptat spre Casa Polonă acolo unde gospodinele au aranjat standuri pline cu bunătăți cu roade și specialități culinare.
Au prezentat standuri comunitățile polonezilor din Bucovina, dar și din Iași și București, precum și vecininii lor români și ucraineni. Standurile au fost pline de produse locale, oferind vizitatorilor ocazia de a degusta delicioasele preparate tradiționale din Bucovina, Iași, București, dar și din regiunea Podkarpacie, reprezentată de gospodinele din Hucisko Nienadowskie.
Un spectacol foarte apreciat de cei prezenți a susținut și Fanfara din Koziegłowy – Polonia. Alături de comunitatea poloneză din România și de participanții la Zilele Culturii Polonie, au fost prezenți: Consulul Republicii Polone în România, Artur Tarasewicz, ministrul Andrzej Dera de la Cancelaria Președintelui Republicii Polone, senatorul Bogdan Borusewicz – președintele Comisiei pentru emigrație și legătura cu polonezii din străinătate a Senatului Poloniei, o delegație a Voievodatului Podkarpackie condusă de membrul al Consiliului Voievodal Podkarpackie mareșalul Małgorzata Jarosińska-Jedynak, primarul comunei și orașului Koziegłowy Jacek Ślęczka.
„Este o mare sărbătoare, în care dorim să-i mulțumim din nou lui Dumnezeu pentru aceste roade. Dar, în același timp, astăzi am sărbătorit și 100 de ani de la înființarea parohiei din Solonețu Nou și tot astăzi sărbătorim 190 de ani de la venirea polonezilor în Solonețu Nou. Sigur că ne bucurăm foarte mult de prezența oaspeților noștri din Polonia. Este aici președintele comisiei pentru polonezii din diaspora din Senatul Poloniei. Este prezent și domnul ministru din cancelaria președintelui Poloniei, care răspunde de polonezii din diaspora, și, în același timp, îi mulțumesc președintelui Poloniei pentru o frumoasă scrisoare pe care ne-a transmis-o, pentru gândurile frumoase transmise comunității noastre”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher.