Ministerul Sănătăţii a revenit la publicarea zilnică de informaţii referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19. Astfel, bilanţul de marţi, 12 iulie, a înregistrat 4.044 de noi cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 în 24 de ore – din 4.611 teste RT-PCR, dintre care 931 de cazuri, cele mai multe, în Bucureşti.
După Capitală urmează judeţele Cluj, cu 280 de cazuri, Braşov, cu 235, Constanţa, cu 222 şi Timiş, cu 189. Alte judeţe care au peste 100 de cazuri sunt: Iaşi – 132, Prahova – 124, Ilfov – 119 şi Mureş – 106.
Incidenţa îmbolnăvirilor la nivel naţional la 14 zile este 0,68 la mie.
Numărul persoanelor internate în secţiile de COVID-19 a fost de 1.361, în scădere cu 49 faţă de raportarea anterioară. La ATI, numărul persoanelor în stare gravă a fost 90. Din totalul pacienţilor aflaţi la ATI, 69 sunt nevaccinaţi. Şi numărul minorilor internaţi a fost de 187, cu 38 mai puţini decât în raportarea anterioară, niciunul în stare gravă. Numărul deceselor a fost de 9, dintre care unul la categoria de vârstă 50-59 de ani. Toate decesele s-au înregistrat la persoane care aveau şi boli asociate. Dintre pacienţii decedaţi, 6 erau nevaccinaţi.
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş” din Capitală, spune că dinamica cifrelor pe COVID-19 este una aşteptată. „Luna august va fi de maximă intensitate şi cu un vârf. Ne aşteptăm ca numărul de infecţii să fie crescut. Din fericire, sunt forme uşoare. Cât priveşte copiii, aceştia nu fac forme severe, dar, din păcate, în cazul lor este nevoie destul de des să-i monitorizezi prin internare, un anumit interval de timp. Şi atunci, ai nevoie de locuri. Cât timp în Bucureşti sunt puţine variante de pediatrie care să primească infecţii cu SARS-CoV-2, e o presiune mare la noi în institut”, a declarat directorul medical.
Marinescu a adăugat că în instituţia sanitară sunt acum internaţi circa 100 de minori cu COVID-19, la care se adaugă alţi 100 de însoţitori ai lor. „Locurile sunt în permanenţă ocupate la noi, adresabilitatea e foarte mare”. Numărul adulţilor internaţi cu COVID-19 este şi el de circa 100.
Analizând datele săptămânale publicate luni de Ministerul Sănătăţii, cercetătorul Octavian Jurma ajunge la concluzia că media zilnică a fost de 2.134 de cazuri. Chiar şi aşa, cifra reprezintă o dublare practic a numărului, comparativ cu săptămâna anterioară. Jurma a anticipat corect, o medie de 4.000 de noi cazuri pe zi în această săptămână.
Acesta observă că, în continuare, creşte alarmant numărul internărilor în rândul copiilor. „În valul 6 – BA. 5 am înregistrat deja un nou record pandemic cu 17% dintre cei internaţi minori, iar săptămâna trecută ne-am apropiat din nou de acest maxim. Minorii au reprezentant 16% din totalul celor internaţi. Este un raport dublu faţă de vârful valului 5 şi de cinci ori mai mare decât în vârful valului Delta”, atrage atenţia Jurma.
Luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat asigurări că „situaţia este sub control”. Întrucât în Capitală sunt cele mai multe cazuri de infecţii, un sfert din pacienţi fiind copii, cel mai târziu săptămâna viitoare, a spus Rafila, vor fi deschise la Bucureşti două centre de evaluare COVID-19 pentru minori. „Deja am luat legătura cu principalele spitale de urgenţă din Bucureşti să avem paturi disponibile, nu doar la cele două spitale de boli infecţioase. Lucru care ne-a preocupat şi am găsit o soluţie – paturile de copii infectaţi COVID”, a declarat ministrul Sănătăţii.
65.797 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat, până acum, în România, informează adevarul.ro.