Ședință extraordinară a CJSU, pentru rezolvarea problemelor de alimentare cu apă de la Ostra și Solca

 În data de 2 august 2024, începând cu ora 10:00, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava s-a organizat și desfășurat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, în format restrâns, prezidată de prefectul județului Suceava.

În cadrul ședinței, au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, Instituției Prefectului – județul Suceava, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ai Agenției pentru Protecția Mediului, ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, ai Direcției Silvice Suceava, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și ai ACET SA Suceava. De asemenea, la ședință au mai participat viceprimarul orașului Solca, Romaniuc Daniel-Florin, și primarul comunei Ostra, Oros Ioan.

La punctul 1 de pe ordinea de zi, s-a prezentat de către membrii instituțiilor convocate în cadrul ședinței stadiul implementării măsurilor stabilite în urma ședințelor tehnice anterioare, cu referire la imposibilitatea asigurării furnizării apei potabile în orașul Solca.

Având în vedere obținerea tuturor avizelor de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, conform certificatului de urbanism, Primăria orașului Solca a emis autorizația de construire și a transmis-o Administrației Bazinală de Apă Siret, în vederea contractării serviciilor de achiziție a lucrărilor propuse.

Astfel, în data de 2 august 2023, conform precizărilor transmise de ABA Siret, vor fi încărcate pe platforma SICAP toate documentele, în vederea publicării anunțului de participare la licitația deschisă privind atribuirea contractului de execuție lucrări.

Valoare totală estimată a contractului de execuție lucrări este de 9.283.000 lei fără TVA, din care lucrările de construcții montaj sunt în valoarea de 9.250.000 lei fără TVA.

Principalele lucrări pentru punerea în siguranță a barajului Solca și decolmatarea lacului Solca sunt:

– decolmatarea lacului Solca – cantitatea de material ce va fi excavat este de 84.250 metri cubi;

– execuția unui prag provizoriu care va asigura continuitatea alimentării cu apă a localității Solca pe timpul decolmatării lacului;

– execuția unei conducte de alimentare cu apă pentru asigurarea alimentării cu apă a orașului Solca;

– lucrări de amenajare pe patru torenți, prin amplasarea unor bariere flexibile cu rol de retenție a aluviunilor;

– lucrări de reabilitare a echipamentului hidromecanic (golirea de fund, priză de apă provizorie);

– lucrări de amenajare aval de baraj.

Având în vedere caracterul de urgență a lucrărilor de decolmatare a lacului Solca, pentru asigurarea alimentării cu apă a orașului Solca, autoritatea contractantă va organiza procedurile de licitație deschisă a contractului de execuție lucrări în baza prevederilor art. 74, alin. 3 din Legea 98/2016, respectiv, pentru situații de urgență perioada de depunere a ofertelor se poate reduce la 17 zile (în loc de 35 de zile).

În paralel, este necesară și procedura de achiziție a contractului de servicii de supraveghere tehnică din partea dirigintelui de șantier.

La punctul 2 de pe ordinea de zi, s-a prezentat situația care a condus la avarierea conductei de alimentare cu apă, amplasată în acostamentul DJ 177A, având drept consecință disfuncționalități semnificative, respectiv, întreruperea furnizării apei potabile către beneficiari. În urma notei de constatare întocmită de către comisia constituită în baza ordinului prefectului, evenimentul a fost încadrat ca „situație de urgență”, valoarea stabilită pentru refacerea sistemului de alimentare cu apă fiind stabilită, conform devizului de lucrări, la suma de 366.192,86 lei fără TVA.

În vederea obținerii fondurilor necesare de către Primăria comunei Ostra, Instituția Prefectului – județul Suceava va iniția și va promova un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea sumei cuantificate, cu scopul reabilitării rețelei de alimentare cu apă. Conform precizărilor primarului comunei Ostra, Ioan Oros, durata estimată pentru refacerea conductei de alimentare cu apă este de aproximativ trei săptămâni.