Din cauza vântului puternic, acoperișul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Suceava a fost smuls, fiind afectată o suprafață de aproximativ 100 mp din acoperiș. În urma acestui incident, au fost avariate 8 autoturisme care erau staționate în parcarea din spatele clădirii. Însă, ce este cel mai important este faptul că nimeni nu a fost rănit.
La nivelul Jandarmeriei Suceava au fost dispuse de urgență măsuri perimetrale de împrejmuire a zonei afectate, pentru a înlătura producerea altor incidente.
„Le recomandăm cetățenilor să ocolească zona în care se află unitatea. Noi vom rămâne în zonă până la înlăturarea pericolului, pentru a ne asigura că nimeni nu este rănit.
Totodată, având în vedere faptul că siguranța cetățenilor este cea mai importantă și din cauza condițiilor meteorologice extreme, «Ziua porților deschise», care ar fi trebuit să aibă loc în data de 29.03.2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a fost anulată și va fi replanificată”, a transmis sergent major Botezatu Roxana, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava