Șeful polițistei de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava: „Acest incident nedorit este unul izolat”

Comisarul șef de Poliție Marius Rusu, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava a transmis vineri, 31 ianuarie, un comunicat de presă prin intermediul căruia aduce lămuriri despre incidentul în care a fost implicată polițista Oana Melinte și sportivul sucevean Sorin Mihalescul.

„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public la data de 30.01.2025, arătăm faptul că cetățeanul M.S. s-a prezentat la ghișeul nr. 3 din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V Suceava  la orele 13:00, în scopul  un soluționării unei operațiuni de transcriere a unui vehicul  pentru care acesta avea o programare efectuată pentru ora 11:54.

Cu această ocazie, lucrătorul din ghișeu i-a verificat documentația constatând faptul că acesta nu deținea documentul de identitate în original, motiv pentru care i-a solicitat să revină cu toate documentele și cu actul de identitate în original.

Ulterior cetățeanul M.S a revenit la ghișeu cu documentația solicitată, însă la momentul respectiv la ghișeul numărul 3 se afla un alt cetățean , moment în care  lucrătorul de la ghișeu i-a solicitat să aștepte și i-a comunicat că va fi preluat ulterior. 

Deranjat de faptul că era necesar să mai aștepte, cetățeanul M.S. a început să se manifeste violent, adresând injurii și amenințări, perturbând astfel activitatea tuturor ghișeelor. 

În scopul detensionării situației, doamna inspector de poliție Melinte Oana i-a solicitat numitului M.S să se calmeze, pentru a fi identifictă o soluție de remediere a problemei.

Cetățeanul M.S a continuat să fie recalcitrant cu toate că i s-a solicitat în repetate rânduri să se manifeste într-un mod civilizat și decent pentru a nu perturba activitatea, însă acesta nu s-a conformat, sens în care doamna Melinte Oana i-a solicitat acetuia să părăsească incinta pentru a putea fi deserviți în mod civilizat și eficient ceilalți cetățeni.

Tot pe această cale facem mențiunea că la momentul primei interacțiuni cu cetățeanul M.S, doamna Melinte Oana și-a declinat identitatea și calitatea, aspecte care pot fi confirmate de către lucrătorii din ghișeu și ceilalți cetățeni.

Totodată au fost solicitate imaginile video surprinse de camerele video din incinta Iulius Mall Suceava, pentru a se stabili în concret situația de fapt.

Dorim să precizăm faptul că acest incident nedorit este unul izolat, ce nu poate caracteriza la modul general lucrătorii instituției noastre, sens în care ne manifestăm regretul pentru situația petrecută și vă asigurăm în continuare de întreaga noastră disponibilitate în soluționarea tuturor cererilor adrestate instituției, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a transmis comisaul șef Marius Rusu.