Senatorul Ioan Stan: „PSD susține ferm revenirea la o piață reglementată a energiei”

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că  rectificarea bugetară pozitivă este posibilă ca urmare a unei colectări mai bune, a creșterii veniturilor de la bugetul de stat, dar și în urma reducerii cheltuielilor ceea ce arată calitatea managementului asigurat de ministrul PSD al Finanțelor. Acesta a adăugat că, drept urmare, rectificarea menționată asigură finanțarea necesară tuturor programelor și proiectele sociale propuse și susținute de PSD, Ministerul Finanțelor asigurând în acest sens un total de 28 miliarde de lei, rezultat din ajustarea sau completarea bugetelor instituțiilor publice.

„În acest context, cei mai mulți bani îi primesc Ministerul Muncii – 6,7 miliarde de lei, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – 2,7 miliarde de lei și Ministerul Energiei – 2,4 miliarde de lei și Ministerul Transporturilor – 2 miliarde de lei.Trebuie de remarcat că varianta bugetului rectificat s-a construit luând în calcul reducerea cu 10% a tuturor cheltuielilor cu bunuri și servicii, la toate ministerele. 

Bineînțeles că sunt și miniștri care au cerut mai mult, unii chiar exagerat de mult și acum sunt nemulțumiți cu ceea ce au primit. Cel mai la îndemână exemplu este cel al ministrului Energiei, Virgil Popescu, care a cerut în plus nici mai mult nici mai puțin decât 31 de miliarde de lei, pentru următoarele șase luni. Este o sumă uriașă, echivalentul unei treimi din bugetul total anual pentru pensii, cerută fără documentele justificative necesare, sub pretextul plății compensărilor la energie. Pretenția ministrului Energiei probează odată în plus falimentul sistemului actual de compensare, care efectiv nu mai poate fi susținut financiar și necesitatea reglementării, așa cum cere PSD. 

Partidul nostru susține ferm că în actualul context haotic, total imprevizibil, se impune măcar temporar, revenirea la o piață reglementată a energiei, astfel încât să se asigure nu doar stabilitate și predictibilitate, ci și reducerea rapidă și considerabilă a inflației, lucru extrem de important atât pentru populație cât și pentru economie”, a declarat senatorul Ioan Stan.