Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că USR caută să facă scandal cu orice preț pentru puținii adepți care i-au mai rămas și atacă la Curtea Constituțională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, care a fost discutată și agreată cu Comisia Europeană și care asigură o mai bună protecție a banilor din fondurile private de pensii. Senatorul sucevean a adăugat că prin această contestaţie USR sabotează PNRR-ul României, deoarece legea trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit. Practic, acest act normativ dă posibilitatea extinderii plasamentelor fondurilor private de pensii și în acțiuni cotate la bursă, într-o proporție de 1 până la 5% din valoarea totală a activelor fondului respectiv, atât în România cât și în Uniunea Europeană.
„În mod firesc aceasta impune şi un mai bun control al statului, o mai accentuată verificare a administratorilor privați și garanții pentru prevenirea oricăror situații care ar afecta banii românilor. Dar USR se opune.
Şi pentru că tot discutăm despre pensii, menţionăm că PSD nu poate fi de acord sub nicio formă cu măsura PNL de a reduce contribuția asigurărilor sociale cu cinci puncte procentuale. Aceasta ar avea ca efect scăderea bugetului de pensii și diminuarea pensiilor viitoare cu 20%. Astfel s-ar produce o catastrofă în sistemul de pensii și s-ar destabiliza cu totul bugetul de stat pe termen lung. De aceea, PSD se va opune categoric acestui demers, lipsit de orice fundament economic.
Bineînţeles că reducerea impozitării muncii se poate face şi chiar o considerăm necesară. PSD susține fără rezerve o astfel de măsură, în special în cazul salariaților cu venituri mici și medii, care contribuie cel mai mult la creșterea economică. Dar acest obiectiv nu trebuie realizat prin tăierea bugetului de pensii cu 20%, ci prin aplicarea unei taxe de solidaritate de 1% asupra marilor companii, care astăzi plătesc un impozit mai mic decât orice IMM din România”, a declarat senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan.