Senatorul Mîndruță atrage atenția asupra fenomenului „shrinkflation”: „Vor fi sancțiuni severe”

Senatorul PSD de Suceava George Mîndruță atrage atenția că fenomenul „shrinkflation” este deja tot mai prezent. Este o tactică economică prin care producătorii reduc cantitatea unui produs, dar mențin același preț, astfel încât consumatorii plătesc mai mult pe unitate de produs, fără să observe o creștere directă a prețului. Reprezintă o formă subtilă de scumpire și afectează în mod negativ puterea de cumpărare a consumatorilor, aceștia primind mai puțin pentru aceeași sumă de bani.
Guvernul condus de PSD continuă să adopte măsuri menite să protejeze puterea de cumpărare a cetățenilor și să combată practicile speculative legate de prețurile produselor alimentare, de larg consum și de strictă necesitate (ex. produse de curățenie, igienă, cosmetice etc.). Una dintre aceste măsuri prevede obligarea agenților economici de a afișa clar pe ambalaj atunci când reduc cantitatea unui produs fără a modifica prețul, pentru a împiedica încercările de a induce consumatorii în eroare.
Această inițiativă este o propunere 100% PSD, lansată după ce s-a observat că mulți comercianți mențineau aparent prețurile, dar diminuau cantitățile produselor, fapt ce reprezenta o scumpire indirectă fără informarea corectă a consumatorului. În acest sens, statele membre ale UE sunt obligate să obțină avizul Comisiei Europene pentru a asigura respectarea concurenței pe piața unică. După finalizarea discuțiilor cu reprezentanții CE, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va emite luni un ordin pentru implementarea acestei măsuri în România.
Ordinul va obliga producătorii care reduc gramajul, dar mențin prețul, să semnaleze acest lucru vizibil pe ambalaj și va impune sancțiuni severe celor care nu respectă această cerință”, a transmis senatorul sucevean.