Senatorul Mîndruță: „Finalizarea aderării la spațiul Schengen prin ridicarea controalelor la frontierele terestre este foarte importantă pentru noi”

Senatorul PSD de Suceava George Mîndruță a participat, în perioada 9-10 septembrie, la a XXV-a Conferinţă Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PESC/PSAC), organizată la Budapesta, în marja dimensiunii parlamentare a preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit parlamentarului sucevean, conferința a reunit parlamentari și europarlamentari din peste 30 de țări și a oferit o platformă de discuții în contextul schimbărilor legate de politica externă și de securitate la nivel global.

Agenda evenimentului a cuprins o serie de sesiuni. Fiecare intervenție alocată a avut la dispoziție 1 minut și jumătate pentru a transmite concentrat poziția țării.

„În cadrul sesiunii III, dedicată metodelor de protecție a frontierelor externe, am avut o intervenție în care am susținut necesitatea de a continua lupta împotriva traficului de migranți și am punctat măsurile luate de România.

România este implicată activ în platforma de cooperare regională care abordează problemele migrației de-a lungul întregii rute, împreună cu Comisia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Grecia și Slovacia.

Pe lângă aceasta, am implementat măsuri compensatorii comune în vederea ridicării controalelor la frontierele terestre RO-BG și RO-HU, precum operațiuni comune pentru prevenirea și detectarea criminalității transfrontaliere și combaterea migrației ilegale.

În martie, a fost extins un proiect pilot la granița cu Serbia, în colaborare cu Comisia Europeană, care a dat rezultate notabile, reducând aproape complet migrația ilegală. Intenția este de a extinde aceste măsuri la toate frontierele externe.

Infrastructura României este pregătită pentru eventuale crize la granițe, conform Raportului Schengen din 2024.  Finalizarea aderării la spațiul Schengen prin ridicarea controalelor la frontierele terestre este foarte importantă pentru noi și am profitat de această ocazie pentru a mulțumi pentru includerea acestei priorități în programul președinției ungare. Sperăm să putem conta pe sprijinul activ al Ungariei în lunile următoare.

Alte sesiuni au vizat subiecte precum viitorul Europei și statele care intenționează să adere la UE, repoziționări geopolitice și strategice în lume, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

În agendă a fost inclusă și o dezbatere urgentă, care s-a referit la conflictul din Orientul Mijlociu”, a precizat senatorul Mîndruță.