„Sfătuitorii MĂRIEI SALE – Taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava”, programul de educație muzeală dedicat celor dornici să cunoască istoria prin joc și povestiri, se regăsește și în anul 2024 în oferta de educație muzeală a Muzeului Național al Bucovinei.
„Așadar, invităm, pe tot parcursul anului 2024, copiii și tinerii să se joace cu istoria, să petreacă ore de muzeu de poveste, în care publicul este invitat să afle povestea Sfatului Domnesc de la Suceava și a sfătuitorilor Măriei Sale, cu ajutorul poveștilor ilustrate, a jocurilor, a prezentărilor inedite”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.
În cadrul activităților proiectului, participanții se vor bucura de Istoria Sfatului Domnesc transpusă în paginile unei cărțulii cu o poveste fabuloasă, atractiv ilustrată, se vor juca cu puzzle-uri și cuburi de mari dimensiuni, reconstituind imagini prin care vor descoperi Muzeul de Istorie, Sala Sfatului Domnesc, Cetatea Sucevei, bijuterii medievale, sfătuitorii Măriei Sale și multe alte.
„Propunem publicului nostru o altfel de vizită la muzeu, valorificând expoziția permanentă a Sălii Sfatului Domnesc de la Muzeul de Istorie Suceava prin intermediul unei ore de muzeu ludico-educațională.
Prezentarea Sfatului Domnesc de la Suceava cu ajutorul jocurilor, a personajelor desenate și a poveștilor despre sfătuitorii Măriei Sale, prin care se prezintă rolul acestora și importanța la curtea voievodului Ștefan cel Mare, va facilita, într-un mod inedit și atractiv, accesul la informații despre perioada medievală a Sucevei, despre domnia celui mai mare român al tuturor timpurilor, despre muzeu și ceea ce oferă acesta pentru comunitate.
Detalii suplimentare, înscrieri și programări, la telefon: 0230-216439, interior 116, Biroul Educație, Marketing și Comunicare al Muzeului Național al Bucovinei.
Vă așteptăm, cu clasa, cu prietenii, cu familia, ori singuri, să ne vizitați, să vă jucați, să descoperiți și să vă relaxați!”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.