Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a informat că sistemul de iluminat public stradal din localitate va fi modernizat.
Potrivit edilului, în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare a AFM din 16 martie 2023 s-a aprobat finanţarea proiectului „Sistem de iluminat public în comuna Dorna Candrenilor”, depus în cadrul „Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public”.
„Ca urmare a implementării proiectului se va obține o economie de energie de peste 62%! Vor fi montate 326 de lămpi led de ultima generație care vor putea fi controlate de pe telefon cu finantare europeană”, a declarat primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.
Edilul a precizat că valoarea eligibilă a proiectului este de 963,122.41 de lei fără TVA.