În fiecare an, Consiliul Județean Suceava, împreună cu o serie de instituții culturale din județ, organizează „Programul ștefanian”, un eveniment ce are ca principale direcții punerea în valoare a patrimoniului cultural istoric construit în perioada domniei voievodului Ștefan cel Mare, precum și dezvoltarea durabilă a turismului și creșterea interesului pentru restaurarea și protejarea monumentelor istorice.
Proiectul debutează în 24 iunie la Cetatea de Scaun a Sucevei și se finalizează în 2 iulie la Mănăstirea Putna.
Și în acest an, Muzeul Național al Bucovinei îi așteaptă pe suceveni la slujba de pomenire a domnilor Moldovei, care se va desfășura luni, 24 iunie, începând cu ora 17,00, în Cetatea de Scaun a Sucevei. Soborul de preoți va fi asigurat, ca de obicei, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Vor fi pomeniți 101 de domnitori, de la Dragoș (circa 1347) până la Carol I (domn până în 1881).