Șoferul BMW-ului care a ucis o bătrână ce traversa strada este din Bosanci

Duminică, 7 august, la orele 23:00, un autoturism marca BMW care se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, având direcția de deplasare Centru spre Areni, a lovit o femeie de 78 de ani care traversa strada pe trecerea de pietoni din dreptul parcului „Trei bărboși”.

Autovehicolul a părăsit imediat locul accidentului, iar echipajele de salvare sosite la fața locului au încercat resuscitartea bătrânei lovite, dar până la urmă au fost nevoite să declare decesul acesteia.

În urma investigațiilor informativ-operative desfășurate de polițiști a fost identificat destul de repede și șoferul fugar, fiind vorba de Marius S. de 21 de ani, din Bosanci, care a  fost găsit la domiciliu.

Individul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Ucidere din culpă” și „Părăsirea locului accidentului”.