După ce a împărțit banii discreționar, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan a reflectat la ceea ce însemnă extremă dificultate pentru Primăriile din județ. Astfel, după ce și-a pus în cap jumătate din conducerile UAT-urilor sucevene, noaptea i-a fost un sfetnic bun și a decis alocarea sumei 250.000 de lei, respectiv 200.000 lei pentru ca rădăuțenii și dornenii să nu înghețe de frig în locuințe. De altfel, restul sumei alocate, până la un milion de lei, a fost împărțită între comunele Moara (150.000 de lei), Forăști (150.000 lei), Drăgușeni (150.000 lei) și Vatra Moldoviței (100.000 lei).
Scuza președintelui Șoldan a fost că nu a înțeles necesitatea alocării acestor bani pentru încălzirea locuințelor din Rădăuți și Vatra Dornei mai devreme, că altfel, ar fi achiesat la alocarea sumelor necesare în ședința de ieri (n.r. miercuri, 18 decembrie).
După spusele lui Șoldan, banii alocați astăzi (joi, 19 decembrie) provin din economii.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 35 de voturi „pentru” și o abținere.