Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a declarat, într-o emisiune difuzată de un post național de televiziune, că, după ce va prelua mandatul de președinte al Consiliului Județean, va contracta o firmă specializată în managementul resurselor umane, pentru a vedea dacă aparatul instituției nu este prea „stufos”.
„Voi analiza așa cum trebuie. Eu nu sunt venit să distrug nimic. Sunt tânăr și merg pe ideea de construcție, de unitate. Mă consider un manager și mă înconjor de oameni foarte buni, dar cred că aparatul bugetar este supra-încărcat. De-a lungul timpului au fost foarte mulți oameni angajați acolo, care plimbă hârtii. Vom lua o firmă specializată în managementul resurselor umane și vom vedea dacă Consiliul Județean poate funcționa cu mai puțini oameni și dacă vom putea avea performanță. M-am uitat pe lista de la Consiliul Județean și sunt tot felul de departamente supra-încărcate care nu funcționează astăzi și trebuie să recunoaștem. Nu trebuie să fie speriați cei de acolo. Eu sunt de părere că un aparat mai suplu poate funcționa mai performant și am spus că luăm în calcul să mai eliberăm birourile de acolo”, a declarat președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.