Deputatul PSD de Suceava George Șoldan îi solicită public demisia, pentru incompetență, directorului DRDP Iași, Ovidiu Laicu. Parlamentarul sucevean a precizat că problema nerezolvării situației podului de la Milișăuți este una reală și îi afectează foarte mult pe cetățenii județului Suceava.
„Cine își asumă bătaia de joc de pe DN 2H, la podul de la Milișăuți?
Solicit demisia directorului general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, dl Ovidiu Laicu, pentru faptul că de luni de zile nu a găsit soluții pentru construcția podului provizoriu care să permită începerea lucrărilor la podul mare.
De asemenea, lipsa de comunicare și dezinteresul în a explica sucevenilor de ce s-a ajuns în această situație sunt tot greșeli pe care trebuie să vi le asumați.
M-am implicat pentru a obține finanțare pentru refacerea acestui pod rutier important pentru județul Suceava și nu pot rămâne indiferent la ce se întâmplă la Milișăuți.
L-am rugat la începutul acestei luni pe domnul Laicu să găsească soluții, pentru a putea începe reconsolidarea podului de pe DN2H.
Îndată trece luna și, deși s-au adus o parte dintre tuburi, nu se știe nici măcar cine va construi acel pod provizoriu, despre care se discută din septembrie 2022.
DRDP arată spre constructor, acesta din urmă spune că nu are nici o obligație în acest sens.
Domnule Laicu, nu știu cum se vede de la Iași, dar noi aici, la Milișăuți, avem o reală problemă și ne-am săturat de această bătaie de joc.
Știți, mi-a spus cineva zilele trecute că sunt prea tânăr să fac politică.
Da, sunt prea tânăr pentru a face acea politică cu care cred că ați fost învățat dvs., dle Laicu.
Demisia, domnule director al DRDP Iași!
V-o cer eu și un județ întreg!”, a transmis deputatul PSD de Suceava George Șoldan.