Secretarul executiv al PSD Suceava, Ioan Cristian Șologon, a anunțat că miercuri, 14 decembrie, au fost semnate primele patru contracte din județul Suceava, din cadrul noului program național de dezvoltare locală „Anghel Saligny” și că toate aceste contracte sunt ale unor primării conduse de edili PSD. Este vorba de localitățile Forăști, Poiana Stampei, Zvoriștea și Baia.
„Chiar dacă ne apropiem cu pași mari de sfârșitul de an, apropierea sărbătorilor de iarnă nu a făcut ca primarii PSD să încetinească deloc ritmul activităților privind dezvoltarea comunităților pe care le conduc.
Astfel am aflat cu bucurie că s-au semnat primele patru contracte din județul Suceava, din cadrul noului program național de dezvoltare locală „Anghel Saligny” și că toate aceste contracte sunt ale unor primării conduse de edili PSD.
Drept urmare proiectele depuse de către localitățile Forăști, Poiana Stampei, Zvoriștea și Baia au trecut de etapa verificărilor și au fost semnate deja contractele de finanțare, putând fi demarate procedurile de licitații iar odată cu venirea primăverii, se pot apuca de lucru.
În acest moment, un număr de încă 22 de localități conduse de social democrați se află în etapa finală de verificare, urmând ca în scurt timp să poată semna contractele de finanțare.
In consecință se poate afirma fără a greși, că in județul Suceava PSD este un brand al succesului și al seriozității în ce privește dezvoltarea locală.
Vreau să îi felicit și să le urez succes tuturor celor care în acest an au depus și încă depun eforturi susținute pentru dezvoltarea comunităților lor, deoarece știu că nu e deloc simplu să scrii proiecte, să faci documentații tehnice, să obții avize de pe la instituții, să te străduieşti să îndeplinești toate condițiile impuse ca să obții o finanțare din fonduri europene sau guvernamentale”, a spus Cristian Șologon.