Spectacolul „Sfânta seară de Crăciun”, la Poiana Stampei

Casa de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei s-a dovedit a fi neîncăpătoare, în prima zi de Crăciun, la cea de-a XXIV-a ediție a spectacolului extraordinar „Sfânta Seară de Crăciun”. Spectacolul a început la ora 18:00, iar după discursul autorităților au urcat pe scenă artiști și ansambluri folclorice renumite.

Printre acestea se numără Ansamblul Folcloric Poienița, Belciugarii de la Ilva Mare, Ansamblul Folcloric Plaiurile Dornelor, Ansamblul Coșnecuța, Flori de Merișor, Corul Mănăstirii Piatra Fântânele, Flori de pe Dorna, precum și interpreții Teodora Negrea și Daniel Țăran. Invitatul special al serii a fost Paula Hriscu, care a a oferit publicului un moment de înaltă ținută artistică.

„Prezența d-voastră dă sens acestui eveniment și de fiecare dată umpleți sala și asta  ne face să continuăm proiectele culturale care sunt prinse în calendarul cultural. Spectacolul „Sfânta Seară de Crăciun” este un motiv de bucurie, dar în primul rând este o sărbătoare creștină”, a declarat primarul Viluț Mezdrea.