Starețele Mănăstirii Voroneț și Slatina demise din funcție

Evaluarea stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care a avut loc luni, 23 septembrie în Sala „Ștefan cel Mare” din Casa Socială „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Putna s-a lăsat cu șase demiteri din funcții. Au fost destituiți conducătorii următoarelor unități de cult:  Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Pojorâta – Mestecăniș, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Orata, Schitul „Sfântul Nicolae” Leucușești, Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă – Câmpulung Moldovenesc.

Evaluarea a vizat activitatea din perioada septembrie 2020 –­ august 2024. Președintele Comisiei de evaluare a fost Înaltpreasfințitul Părinte Calnic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Membrii Comisiei au fost Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhim. Paraschiv Dabija, Vicar administrativ, Arhim. Melchisedec Velnic, Exarh administrativ, exarhii zonali, exarhul cultural, consilierii de la sectoarele Administrativ-bisericesc, Cultural, Colportaj Bisericesc, Proiecte și Construcții Bisericești, Resurse umane și părinții protopopi.

Au fost prezenți aproape toți conducătorii de obști monahale bucovinene.

Înainte de ședința de evaluare, fiecare conducător de mănăstire sau schit a întocmit un raport de activitate, care a fost analizat de membrii comisiei. În cadrul ședinței, stareții, starețele, egumenii și egumenele au prezentat succint activitatea și au răspuns la întrebări din partea membrilor comisiei.

Între aspectele evaluate se numără: închinovierile în obște, plecările, înscrierea la studii de teologie, programul liturgic.